Feţele lui Sorin Oprescu. Fost şef al TVR: "ŞTIA că este urmărit"
- Marian Păv ăla şc
- 11 septembrie 2015, 00:00
Doi oameni care au condus Televiziunea Română susțin că rămân prieteni ai lui Sorin Oprescu, în ciuda acuzațiilor de corupție. Stelian Tănase nu-l poate trăda pentru că primarul i-a salvat mama, iar Alexandru Sassu chiar acuză procurorii pentru faptul că edilul a ajuns să fie prins cu șpagă.
Stelian Tănase: „Rămânem prieteni”
Șeful Televiziunii Române, Stelian Tănase, a scris, pe propriul blog, câteva mărturii despre Sorin Oprescu. „Sunt prieten cu el de la începutul anilor ;90. Suntem de-o vârstă. Omul are umor, adesea șarjează, e nonșalant. Asta și vrea să treacă, un tip de spirit. Uneori e cam cinic și arogant, dar îl prinde, face parte din personaj. Provine dintr-o familie de nomenclaturiști. A trăit printre granguri, în cartiere selecte”, scrie Stelian Tănase.
Îi place să fie în centrul atenției
„O apariție gălăgioasă, îi plăcea să fie în centrul atenției și o făcea cu declarații teribiliste. L-am întrebat uneori de ce nu se ține numai de bisturiu? Avea o meserie, după părerea mea, perfectă. Un chirurg care își lasă meseria pentru politică mi s-a părut o opțiune prostească. Nu mi-a răspuns niciodată la intrebare”, a mai scris acesta.
Stelian Tănase își încheie amintirile susținând că va rămâne prietenul lui Sorin Oprescu, asta pentru că un prieten nu poate fi abandonat în clipele grele și mai ales pentru că Sorin Oprescu i-a ajutat mama în urmă cu câțiva ani, când i-a salvat viața.
Alexandru Sassu: "Ştia că este urmărit"
Un alt președintele al Televiziunii Române, Alexandru Sassu, a precizat că nu crede că Sorin Oprescu ar fi luat mită, ţinând cont şi de faptul că edilul Capitalei ştia că DNA este cu ochii pe el.
Nu cred că a luat șpagă
„Eu sunt prieten cu Sorin Oprescu de foarte mulţi ani şi o să rămânem indiferent de ce se întâmplă. Eu nu cred că a luat șpagă. Acum câteva zile, am fost la el și mi-a spus că știe că este urmărit și că sunt cu ochii pe el”, a declarat Alexandru Sassu, la România TV.
Mai mult, apropiatul primarului Capitalei chiar atacă procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), susținând că anchetatorii execută, în ultimii ani, politicieni care se evidenţiau pe scena politică. „În ultimii ani DNA a facut câteva execuții publice la cei care aveau poziții mai înalte în politică. Năstase, Crin Antonescu într-un fel, Tăriceanu stă cu sabia deasupra capului, acum Oprescu. Sunt o grămadă de personaje despre care s-au făcut denunțuri câte vreți, publice, scrise, înregistrate și nu s-a făcut nimic. Deci este clar că DNA este o armă politică”, susține fostul parlamentar PD și PSD.