Ca și la fotbal, se pare că toți se pricep la toate, inclusiv la arhivistică și la cercetare prin măruntaiele slinoase ale dosarelor întocmite de securiști. Nu ar fi nicio problemă că orice român își dă cu părerea, că își exprimă opinia în funcție de ce a trăit el în comunism sau de ceea ce i s-a spus despre metodele de lucru ale Securității.

Grav este atunci când apar cu informații, incomplet verificate sau tendențios prezentate, persoane care fac parte din instituții ale statului cu responsabilități în domeniu sau dau verdicte jurnaliști care habar n-au de legi, de activitatea CNSAS (Consiliul Național al Studierii Arhivelor Statului) sau care manipulează mediatic, în funcție de simpatia sau antipatia pentru un fost „informator/colaborator” al Securității.

Acestea sunt niște lucruri în care cred, pentru că le-am constatat de-a lungul anilor în care m-am documentat ori de câte ori apărea câte o „fantomă” a Securității din dosarele CNSAS. Și am să aduc argumente în sprijinul afirmațiilor mele. Și am să spun și de ce cred că acel cercetător Hodor s-a grăbit să-i devoaleze ca informatori/colaboratori pe academicianul Ioan Aurel Pop și alte 200 de persoane.

Revista 22 i-a publicat prea rapid textul de-a dreptul rușinos pentru un angajat CNSAS, care ar trebui să cunoască bine legea după care își desfășoară activitatea, precum și etapele pe care trebuie să le parcurgă ca cercetător până a dovedi că un om a fost informator, colaborator sau a făcut poliție politică în perioada comunistă.

Cercetătorul Manuel Hodor, chiar dacă a funcționat până de curând în Institutul Revoluției, condus de Gelu Voican-Voiculescu, ar trebui să știe că există niște reglementări legale care pun frână CNSAS în a se pronunța asupra colaborării cu Securitatea a unei persoane, chiar și atunci când în arhivă s-au găsit note informative și angajamentul de colaborare a celui verificat. Îi dau un exemplu recent și îl poate verifica ușor pe site-ul instituției unde lucrează: Dosarul fostului ministru al Educației, Mircea Dumitru.

Cu toate că s-au găsit 5 note informative date de Mircea Dumitru și angajamentul de colaborare cu Securitatea, semnat în 1980 sub numele conspirativ „Negulescu” (n.r.- s-a făcut și expertiza grafoscopică), în concluzia formulată de CNSAS se arată că elementele existente „nu se circumscriu prevederilor art.2 lit. a și b din OUG nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări din Legea nr. 293/2008, astfel că domnului Dumitru Mircea nu i se poate atribui calitatea de lucrător/colaborator al Securității, în sensul legii”.

Iar acum să explicăm de ce CNSAS are pus călușul în gură! Potrivit Art. 2 litera b din OUG nr. 24/2008, privind accesul la propriul dosar și deconspirarea Securității, aprobată cu modificări și completări prin legea nr. 293/2008, calitatea de colaborator al Securității nu poate fi reținută decât în privința persoanelor care au furnizat informații prin care se denunţau activităţile sau atitudinile potrivnice sistemului totalitar comunist şi care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.

Cu alte cuvinte, cei care și-au turnat apropiații nu pot fi considerați informatori/colaboratori de către CNSAS dacă nu s-a dovedit că informațiile date de ei au produs pagube statului comunist sau persoanelor pârâte la Securitate! Eticheta poată fi pusă turnătorului doar de către instanța de judecată. Dacă cercetătorul Hodor își făcea treaba ca lumea, poate că ar fi fost în stare să găsească și niște probe cât de infime care să demonstreze că Ioan Aurel Pop a colaborat cu UM 0255, care se ocupa de diaspora românească, din Departamentul Securității Statului. Dar, așa cum a demonstrat și colegul meu Dan Andronic în articolul său, Mădălin Hodor s-a grăbit să-i pună o etichetă rectorului de la UBB Cluj înainte de a fi ales președintele Academiei. Nu a reușit să se încadreze în timp, dar lista „lui” trebuia valorificată ca să producă efecte. În opinia mea, s-a făcut de râs.

Nu aduc alte argumente, doar îi recomand să se informeze despre ce au făcut colegii săi din CNSAS, Marius Oprea și Stejărel Olaru, care au scotocit prin arhive și au reușit să demonstreze, cu documente, că omul considerat Eroul diasporei, Silviu Crăciunaș, a fost de fapt Omul Securității, care i-a vândut pe toți marii intelectuali români care fugiseră în Occident.

Când am scris în Evenimentul zilei despre angajamentul lui Mircea Dumitru (2016) și despre colaborarea cu Securitatea a fostului ministru de Externe, Andrei Marga (2013), aducând argumente și probe concrete, niște jurnaliști și o duduie care aspiră la un asemenea statut mi-au sărit urât în cap. Timpul mi-a dat, însă, dreptate, iar scribălăii n-au mai avut bunul-simț să-și informeze corect cititorii despre urmare. CNSAS a comunicat în iulie 2017 că „domnul Dumitru Mircea a fost recrutat de către Securitate în scopul încadrării informative a studenților din Facultatea de Filozofie din București și a semnat la data de 23.10.1980 un Angajament, olograf, fiindu-i atribuit numele conspirativ Negulescu II”, dar și că „a avut un aport informativ scăzut, furnizând doar 5 note informative cu valoare pentru organele de securitate”.

Andrei Marga, care a negat și el că a scris note informative semnate „Horia”, „sursa Mureșan” sau „sursa M.A.”, a primit verdictul definitiv de la Tribunalul Maramureș, în 2015: colaborator al Securității!

Când cercetătorul Hodor ne va putea demonstra că Ioan Aurel Pop a dat note informative, că a călătorit în străinătate deși neagă, că există un angajament sau o notă de plată, sau orice alt document, și le va publica în Revista 22, îl vom crede. Până atunci, însă, mi-a lăsat impresia că se luptă cu o Fantomă a Securității după cum i se cântă.