Parlamentarii bat pasul pe loc: Familia Regală riscă evacuarea din Palatul Elisabeta

Parlamentarii bat pasul pe loc: Familia Regală riscă evacuarea din Palatul Elisabeta

Un proiect de lege care le oferă membrilor Casei Regale a României liniștea pentru următorii 49 de ani a fost băgat la sertar în Parlament

Pe fondul veștilor despre agravarea stării de sănătate a Regelui Mihai, liderii coaliției de guvernare PSD-ALDE, Liviu Dragnea și Călin Popescu Tăriceanu, au înregistrat la Senat, pe 7 noiembrie, o propunere legislativă pentru reglementarea statutului juridic al Casei Regale a României „ca gest de respect faţă de rolul pe care l-a avut în decursul istoriei”. Aflat în reședința sa din Elveția, bolnav de leucemie și cancer, Regele Mihai era „asistat neîncetat” de maici și medici și primea Sfânta Împărtășanie.

Urgența

Cum știrile despre sănătatea Regelui curgeau neîncetat, Senatul a aprobat pe 20 noiembrie, la solicitarea lui Tăriceanu, ca proiectul de lege să fie discutat în procedură de urgență. Urgența era reprezentată de faptul că Familia Regală risca să rămână fără reședință oficială. Statul român îi acordase în anul 2001, Regelui Mihai, cu titul gratuit pe durata vieții sale, Palatul Elisabeta, însă în cazul morții acestuia, urmașii lui ar fi trebuit să elibereze Palatul construit în 1936 în stil maur și brâncovenesc.

Ne puteți urmări și pe Google News

Proiectul de lege depus de Dragnea și Tăriceanu rezolva această problemă pentru că oferă Casei Regale „în folosință gratuită pentru o perioadă de 49 de ani, Palatul Elisabeta”. Aici primea Familia Regală oficiali străini și personalități din România, organiza dineuri, ceremonii de decorare și ținea audiențe. Liberalii au anunțat, la rândul lor, că vor susține proiectul.

Scurtcircuit

Însă comisiile senatoriale reunite pentru Cultură și cea Juridică au decis, pe 5 decembrie, să amâne cu o săptămână aprobarea proiectului de lege. Știrea a reprezentat o surpriză la acea vreme. Motivul invocat a fost că Guvernul nu a emis un punct de vedere. În aceeași zi, la ora 13.00, Regele Mihai a murit.

O săptămână mai târziu, proiectul nu mai figurea pe ordinea de zi a comisiilor senatoriale. Nici ieri, în ultima zi programată pentru dezbaterea Statutului Casei Regale, comisiile senatoriale nu au mai luat proiectul în discuție.

Pe muchie de cuțit

„Îngroparea” proiectului de lege în actuala sesiunea parlamentară de iarnă a fost confirmată, luni, chiar de președintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu.

Acesta a estimat că propunerea va fi supusă dezbaterii abia în sesiunea parlamentară de primăvară, care va începe în februarie 2018.

În acest timp curge însă termenul legal de 60 de zile în care Familia Regală trebuie să elibereze Palatul Elisabeta.

În aceste condiții, urmașii Regelui mai pot locui în reședința oficială până la data de 3 februarie 2018.

Fiicele Regelui

După moartea Regelui, din Familia Regală mai fac parte prima fiică a acestuia și a Reginei Ana, Principesa Moștenitoare Margareta, precum și soțul ei, Principele Radu. A doua moștenitoare pe linia succesorală, Principesa Elena, stabilită în Marea Britanie, precum și a treia fiică a Regelui, Irina Walker, stabilită în Statele Unite ale Americii, completează componența Casei Regale. Ultimii doi membri ai familiei regale sunt Principesa Sofia, care locuiește în Franța și cea mai tânără dintre fiicele Regelui Mihai, Principesa Maria, care locuiește din 2005 în București.

În pixul lui Tudose

Potrivit proiectului de lege, cheltuielile de funcționare ale Casei Regale precum și finanțarea proiectelor și programelor acesteia se asigură „de la bugetul de stat, în limita aprobată anual prin hotărâre a Guvernului”, fără să se prevadă suma exactă. De asemenea, Casa Regală va beneficia de un Serviciu Administrativ cu maxim 20 de angajați, plătiți din bugetul de stat, salariile acestora urmând să fie decise tot în Guvernul condus de premierul PSD Mihai Tudose, mai prevede legea.

Rang onorific

Propunerea legislativă avansată de Dragnea și Tăriceanu oferă Casei Regale a României statutul de „persoană juridică, apolitică și fără scop patrimonial, declarată de utilitate publică”, condusă de un Șef. Calitatea de Șef al Casei Regale este onorifică și „ocupă în ordinea de precădere a protocolului național o poziție echivalentă unui fost șef de stat”. Cu alte cuvinte, este asimilată protocolar cu cea a unui șef de stat. Printre obiectivele Casei Regale, din proiectul de Statut, se numără susținerea dezvoltării socio-culturale, sportive și educaționale, precum și promovarea în străinătate a potențialului turistic și investițional al României.

Milioane de euro pentru dinastia din Muntenegru

O reglementare a statutului juridic al fostelor monarhii adaptată la realitățile actuale se mai întâlnește doar în Muntenegru, potrivit Consiliului Legislativ. Astfel, Parlamentul acestei țări a adoptat, pe 12 iunie 2011, Legea privind statutul Dinastiei Petrovic Njegos, pentru „reabilitarea istorică și morală”. Prin respectiva lege, descendenții dinastiei au primit de la statul muntenegrean un buget total de 4,3 milioane de Euro pentru o perioadă de 7 ani, după care urmașii fostei monarhii vor trebui să se întrețină din fonduri private. De asemenea, descendenții dinastiei pot folosi gratuit reședința regelui Nikola I Petrovic Njegos, li se va construi o nouă casă în Cetinje, vechea capitală regală, primesc dreptul de folosință a primului etaj al Palatului Regal din Podgorica și reprezentantul dinastiei primește o indemnizație la nivelul celei a Președintelui Muntenegrului.