După cum am promis, voi continua cu prezentarea ideilor, planurilor şi programelor revoluţionarilor socialişti sexuali.

AUTOR: Paul Ghițiu

 Chiar dacă unele dintre opiniile sau sentinţele acestora,  în legătură cu lumea în care se trăiau, sau trăiesc, pot părea a fi legate de alt subiect decât cel al sexualităţii fără limite, aveţi răbdare: în următoarele episoade, după ce vom ajunge la timpul prezent cu ideile lor şi vom parcurge şi opinii ale celor consideraţi astăzi „fundamentalişti”, veţi putea închide cercul acestei dispute.  Voi interveni din când în când pentru a clarifica unele aspecte istorice, ideologice, sau filozofice.

Vom porni, aşa cum este firesc, cu începuturile şi anume cu socialiştii secolului 19, precursorii marxiştilor de toate genurile, fie ei economici fie culturali.Un element de bază şi în acelaşi timp o valoare fundamentală a societăţii îl constituie familia. Conştienţi de acest lucru, revoluţionarii o atacă încă de la începutul socialismului.

Socialiştii utopici Charles Fourier (Teoria celor patru mişcări şi a destinelor generale)  şi Robert Owen au fost primii care au respins relaţiile familiale tradiţionale şi au prevăzut “dragostea liberă” dintr-o viitoare societate socialistă. I-au urmat mulţi dintre stângiştii secolului 19, printre care şi cel mai faimos lider politic al socialiştilor germani, August Bebel, a cărui carte Femeia şi socialismul fost extrem de populară la vremea apariţiei sale mai ales pentru că ea trata, înainte de orice altceva, tema amorului liber. Dat fiind faptul că considera căsătoria monogamă ca fiind contrară naturii omului, care din această cauza nu-şi poate găsi fericirea, Fourier a venit cu ideea înlocuirii acesteia cu un sistem mult mai elastic care să lase loc de desfăşurare pasiunilor sexuale.

Marx şi Engels au preluat ideile şi le-au dus mai departe, pentru ei familia nefiind decât un teren restrâns în care se manifestă racilele sociale; sclavia, asuprirea de clasă, folosirea femeii şi a copiilor de către bărbatul proprietar în scopul păstrării şi amplificării proprietăţii sale. Interesant de remarcat este faptul că, alături de proletariat, căruia au părut a i se dedica pentru a-l scoate din sclavie, intenţionând de fapt să-l folosească pentru a-şi atinge planurile de transformarea a lumii vechi într-una în care ei să deţină puterea, ideologii marxişti au găsit un al doilea personaj colectiv, prin intermediul căruia să-şi ducă la capăt planurile de transformare a lumii, în femeie; prin proletariat dădeau lovitura la nivel macrosocial, prin femeie la nivelul micro al familiei. Este o temă care revine în mai multe dintre lucrările lui Engels, printre care, în primul rând în Originea familiei, a proprietăţii şi a statului.

Singurele scopuri exclusive ale căsătoriei monogame au fost acelea de face ca bărbatul, căruia îi aparţine proprietatea privată, să fie conducătorul familiei şi să se asigure transmiterea proprietăţii  către copiii să naturali. 

Femeia a fost degradată şi redusă la înrobire; ea a devenit sclavul poftelor sexuale ale acestuia şi numai un instrument pentru producerea de copii.

Într-un manuscris vechi, netipărit, întocmit de Marx şi de mine în 1846, găsesc următoarele cuvinte: „Cea dintîi diviziune a muncii este aceea dintre bărbat şi femeie în vederea procreării. Iar astăzi mai pot adăuga: cea dintîi contradicţie de clasă care apare în istorie coincide cu dezvoltarea antagonismului dintre soţ şi soţie în cadrul căsătoriei monogame, iar cea dintîi asuprire de clasă coincide cu asuprirea sexului feminin de către cel masculin. Căsătoria monogamă a constituit un mare progres istoric, dar în acelaşi timp, alături de sclavie şi de avuţia privată, ea a inaugurat acea epocă, care dăinuieşte pînă în ziua de astăzi şi în care orice progres este totodată un regres relativ, în care bunăstarea şi dezvoltarea unora se înfăptuiesc cu preţul suferinţelor şi oprimării celorlalţi. Căsătoria monogamă este celula societăţii civilizate, care ne permite să studiem natura antagonismelor şi contradicţiilor ce se dezvoltă din plin în această societate.

Tot Engels este cel care susţine, că necesitatea de a crea o deplină egalitate socială între femei şi bărbaţi va fi înţeleasă atunci când ambii vor poseda în mod legal o completă egalitate a drepturilor. Atunci va fi limpede că o prima condiţie pentru eliberarea nevestei este aceea de a aduce toate femeile înapoi în activitatea publică, iar acest lucru, la rândul său, necesită ca caracteristica familiei monogame, de unitate economică a societăţii, să fie abolită.  

Se va ajunge ca relaţiile dintre sexe să fie o afacere pur particulară, care priveşte numai pe cele două persoane implicate; o relaţie care nu mai este în niciun fel o problemă a societăţii. Acest lucru va fi posibil pentru că proprietatea private va fi desfiinţată, iar copii vor fi educaţi în comun” 

Nu va fi astfel suficient pentru a promova dezvoltarea graduală a relaţiilor sexuale neîngrădite şi odată cu acesta o mult mai tolerantă opinie publică în ceea ce priveşte onoarea unei fecioare şi ruşinea unei femei?

Eliberarea femeii şi distrugerea familiei burgheze este o parte integrantă din gândirea lui Marx despre revoluţia socialistă. În lucrarea sa Ideologia germană el scrie despre:

.. proprietate: nucleul, prima formă, pe care este aşezată familia, în care femeia şi copiii sunt sclavii soţului. Această sclavie latentă din familie, chiar dacă încă foarte neprelucrată, este prima proprietate, dar chiar şi în acest stadiu de început corespunde perfect definiţiei economiştilor zilelor noastre care o denumesc puterea de a dispune de puterea de muncă a altora.

Această creştere în comun a copiilor înlătură îngrijorarea legată de “consecinţe” care formează astăzi cel mai important factor social – atât moral cât şi economic – care o împiedică pe o fată de a se dărui complet bărbatului pe care îl iubeşte. Nu va fi aceasta de ajuns pentru naşterea de relaţii sexuale mai libere şi mai facile şi odată cu ele a unei mult mai tolerante opinii publice referitoare la onoarea fecioarei şi ruşinea femeii?

Marx în alt text: Religia, familia, statul, legea, moralitatea, ştiinţa, arta etc. sunt numai moduri particulare de producţie şi ele intră sub legea general a acesteia. Eliminarea pozitivă a proprietăţii private ca scop al vieţii umane este deci eliminarea pozitivă  oricărei alienări şi, astfel, eliberarea omului de religie, familie, stat etc. şi revenirea în umanitataea lui, adică în existenţa  socială.

În Manifestul comunist, Marx şi Engels vorbesc despre faptul că familia proletară, spre deosebire de cea burgheză, prin lipsa proprietăţii, nu constituie o bază pentru oprimarea femeii şi că oricum industrializarea va crea condiţiile pentru independenţa economică a femeii chiar şi în familia proletară, împiedicând oprimarea acesteia.

Burghezia a îndepărtat din relaţiile familiale latura lor sentimentală şi le-a redus numai la o relaţie bănească.

Proletarul nu are proprietate; relaţia sa cu soţia şi copiii săi nu mai au nimic în comun cu relaţiile din familia burgheză.

Desfiinţarea familiei!... Familia burgheză va dispărea, pe parcursul istoriei pe măsură ce proprietatea privată va dispărea şi ambele vor dispărea odată cu distrugerea capitalului.

Creşterea copiilor împreună, în instituţii naţionale şi pe cheltuiala statului, de la acel moment  în care ei se pot lipsi de îngrijirea maternă iniţială.

Pentru a concluziona, iată o sinteză asupra temei noastre făcută de Ludwig von Mises ( Socialismul. O analiză economică şi sociologică. Partea întâi: Liberalism şi socialism (sursa: http://mises.ro/182/)):

Socialismul promite nu numai bunăstare – bogăţie pentru toţi – ci şi fericire universală în amor. Acestei părţi a programului său i se datorează o mare parte din popularitatea pe care o are.

(….)

Practicarea liberă a activităţilor sexuale este soluţia radicală a socialismului pentru problemele din această sferă. Societatea socialistă desfiinţează dependenţa economică a femeii, care rezultă din faptul că este dependentă de venitul soţului. Bărbatul şi femeia au aceleaşi drepturi economice şi aceleaşi îndatoriri, în măsura în care maternitatea nu cere consideraţii speciale pentru ea. Fondurile publice au grijă de subzistenţa şi educarea copiilor, care nu mai sunt obligaţii ale părinţilor, ci ale societăţii. În felul acesta, raporturile dintre sexe nu mai sunt influenţate de condiţiile sociale şi economice. Împerecherea încetează de a mai sta la baza celei mai simple forme de uniune interpersonală: căsnicia şi familia. În consecinţă, familia dispare şi societatea este confruntată numai cu indivizi separaţi. Alegerea în dragoste devine complet liberă. Bărbaţii şi femeile se împerechează şi se despart întocmai după cum îi mână dorinţele.

(Va urma)