Expert în fonduri europene, reținut după ce a întocmit și aprobat proiecte pentru falși fermieri

Expert în fonduri europene, reținut după ce a întocmit și aprobat proiecte pentru falși fermieri

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie l-au reținut pentru 24 de ore, pe Florin Farcaș, expert evaluator, ulterior director în cadrul unor organisme regionale sau județene ale fostei APDRP, actuala Agenţie pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), sub acuzațiile de luare de mită, complicitate la înșelăciune și conflict de interese.

Potrivit DNA, începând cu anul 2009 și până în prezent, deși avea calitatea de expert evaluator sau director în cadrul unor organisme regionale sau județene ale fostei APDRP, actuala Agenţie pentru Finanţarea Investiţiilor Rurale (AFIR), Farcaș Florian a întocmit, pentru mai mulți potențiali beneficiari, proiecte pentru accesarea de fonduri europene, în schimbul unor sume de bani cuprinse între 900 lei și 2.000 euro. O parte a acestor proiecte îi erau, ulterior, repartizate de către șefii ierarhici spre evaluare.

Taxa lui Farcaș

Într-unul dintre proiectele întocmite de el, inculpatul a acceptat să depună, la dosarul aferent cererii de finanțare pe măsura 112 (tineri fermieri), pentru o anumită persoană, documente cu privire la care a avut suspiciunea că ar putea conține mențiuni inexacte sau false și, în acest mod, a sprijinit obținerea pe nedrept de fonduri europene și naționale nerambursabile de către fermier. Ca urmare a depunerii dosarului și a selectării acestuia pentru finanțare, fermierului respectiv i-a fost plătită, de către APDRP, prima tranșă de finanțare.

A mai cerut bani

De asemenea, în plus față de sumele obținute de la clienți pentru conceperea și întocmirea dosarelor, după selectarea acestora și încasarea de către aceștia a primei tranșe de finanțare, Farcaș Florian a pretins sume cuprinse între 1.500 și 6.000 euro, de la trei persoane, respectiv: 5% din banii obținuți de fermier, respectiv suma de cca. 7.000 lei și 8.000 de euro. Tot așa, pentru sprijinul acordat unei persoane, prin consultanță și aprobarea cererilor depuse la CR PDRP Alba Iulia unde acesta avea în derulare mai multe proiecte finanțate din bani europeni, inculpatul a primit, pentru o perioadă de 4 ani, folosința unui autoturism marca Peugeot 407 deținut, în leasing, de firma controlată de persoana beneficiară, prin interpuși. Florian Farcaș urmează să fie prezentat Tribunalului Bucureşti cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.

Ne puteți urmări și pe Google News