EUROPARLAMENTARE. Călin Popescu Tăriceanu: Am votat cu PNL!

EUROPARLAMENTARE. Călin Popescu Tăriceanu: Am votat cu PNL!

Preşedintele Senatului, Călin Popescu Tăriceanu, a declarat, după ce şi-a exprimat opţiunea electorală, că a votat pentru PNL, menţionând că Uniunea Europeană este "o construcţie a liberalismului" şi îndemnându-i pe români să vină să voteze într-un număr cât mai mare.

Călin Popescu Tăriceanu a votat la alegerile europarlamentare la ora 11:00 la Clubul Sportiv Şcolar nr. 5 din Calea Plevenei din Bucureşti.

"Am votat pentru PNL, ţinând cont că în tot ceea ce priveşte alegerile pentru Parlamentul European, România are nevoie de o reprezentare cât mai bună, cât mai eficientă poentru promovarea şi apărarea intereselor ei la Bruxelles. Vreau să subliniez faptul că Uniunea Europeană este o construcţie a liberalismului care a dat tuturor ţărilor şi cetăţenilor noştri câteva posibilităţi la care probabil înainte de 1990 nici nu gândeam, libertatea de deplasare, libertatea de a călători, libertatea de a munci în străinătate, foarte importantă pentru tineri cât şi pentru adulţi, libertatea şi posibilitatea de a merge la studii pentru cei tineri, în fine, nu în ultimul rând, un comerţ neîngrădit, libertate pentru întreprinzători să-şi dezvolte afaceri, sunt avantaje esenţiale pe care ni le-a adus aderarea la UE şi din acest motiv eu cred că interesul nostru al românilor şi pe această cale îndrăznesc să fac şi un îndemn tuturor cetăţenilor să vină să voteze într-un număr cât mai mare în aşa fel încât interesele lor să fie reprezentate cât mai bine în Parlamentul European", a precizat Călin Popescu Tăriceanu, conform mediafax.ro.

Întrebat dacă mai este membru al PNL, având în vedere criticile care i-au fost aduse de diverşi liberali, Tăriceanu a spus: "Da, sunt". De asemenea întrebat ce se va întâmpla în PNL după venirea lui în partid, Tăriceanu a răspuns: "Vedem de mâine".

Ne puteți urmări și pe Google News

 

Rezultate ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014, pe evz.ro

Duminică, 25 mai, patru sute de milioane de cetăţeni europeni vor vota în alegerile pentru Parlamentul European.

Rezultate ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014. Dacă în ziua votului vă aflaţi în ţară, în localitatea de domiciliu, puteţi vota numai la secţia de votare la care sunteţi arondat şi veţi fi înscris în copia listei electorale permanente.

În același timp, dacă în ziua cu ALEGERI EUROPARLAMENTARE vă aflaţi în ţară, dar în altă localitate decât cea de domiciliu, puteţi vota la orice secţie de votare şi veţi fi inclus pe lista electorală suplimentară. Aceeaşi regulă se aplică şi pentru cetăţenii români care sunt în străinătate, în ziua cu ALEGERI EUROPARLAMENTARE.

Rezultate EXIT-POLL ALEGERI PARLAMENTARE 2014

Votul se va încheia la orele 21.00. evz.ro vă prezintă la închiderea urnelor rezultatele preliminare ale alegerilor europarlamentare.

Rezultate ALEGERI EUROPARLAMENTARE 2014

Urmăriți pe evz.ro desfășurarea alegerilor eurparlamentare precum și anunțarea rezultatelor alegerilor pentru Parlamentul European.