Editura Evenimentul si Capital

Este OFICIAL! Scoția a mai făcut un pas în drumul spre independență

Autor: | | 3 Comentarii | 1547 Vizualizari

Parlamentul Scoţiei a luat o decizie marți în favoarea ideii premierului scoţian Nicola Sturgeon de organizare a unui nou referendum pentru independenţa faţă de Marea Britanie.

Acest nou referendum proindependenţă ar urma să fie organizat la sfârşitul anului 2018 sau începutul anului 2019. Moţiunea a fost propusă de Nicola Sturgeon a fost aprobată de Parlamentul Scoţiei cu 69 de voturi pentru şi 59 împotrivă. După votul Parlamentului Scoţiei, Guvernul de la Edinburgh va trebui să solicite aprobarea Legislativului britanic în favoarea organizării referendumului.

În contextul stării generale de nemulţumire faţă de Brexit, un referendum proindependenţă organizat acum ar conduce, cel mai probabil, la desprinderea Scoţiei de Marea Britanie.

Theresa May a criticat de curând dur Partidul Naţional Scoţian (SNP), al premierului Scoţiei, Nicola Sturgeon, acuzând formaţiunea că are o "obsesie" pentru independenţă, punând în pericol viitorul Marii Britanii, scrie Mediafax. 

Marea Britanie este formată din Anglia, Ţara Galilor, Scoţia şi Irlanda de Nord. Majoritatea britanicilor s-au pronunţat la limită în iunie 2016 în favoarea ieşirii din UE, însă cei mai mulţi locuitori ai Scoţiei au votat împotriva Brexit. Liderii scoţieni au semnalat în mai multe rânduri Guvernului Theresa May că ar putea organiza un nou referendum proindependenţă faţă de Marea Britanie, pentru a putea menţine Scoţia în Uniunea Europeană. Semnale similare au fost lansate de lideri din Ţara Galilor şi Irlanda de Nord, sporind riscul destrămării Marii Britanii.

Scoţia a organizat în septembrie 2014 un referendum pe tema apartenenţei la Marea Britanie. Conform rezultatelor, 55,3% dintre scoţieni au votat atunci pentru rămânerea în Marea Britanie, 44,7% pronunţându-se în favoarea independenţei.

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate