Efectele CANCERULUI pot fi CONTRACARATE. Care este soluţia SALVATOARE pentru milioane de femei | GALERIE FOTO

Efectele CANCERULUI pot fi CONTRACARATE. Care este soluţia SALVATOARE pentru milioane de femei | GALERIE FOTO

Mastectoia, sau eliminarea parţială sau totală a ţesutului mamar în cazul femeilor bolnave de cancer la sân, le poate salva viaţa pacienţilor, atunci când alte forme de tratament nu dau rezultate.

  Un tânăr din ROMÂNIA a ŞOCAT mapamondul. Cum arată INVENŢIA care ar putea revoluţiona lumea tehnologiei | GALERIE FOTO

 

Cu toate acestea, cicatricile pe care le lasă o astfel de operaţie nu sunt doar fizice, ci şi psihologice.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pentru unele femei, însă, tatuarea sânilor după operaţie poate fi o soluţie pentru a recupera, cel puţin psihologic, o parte din confortul pierdut.

Un site numit P.Ink a ajutat o serie întreagă de artişti să intre în legătură cu femeile care vor să se tatueze pentru a-şi acoperi cicatricile.

“Ceea ce era clinic a redevenit frumos. Am transformat idea de steril în ceva senzual. Am recăpătat controlul”, a declarat unul dintre artişti, iar GALERIA FOTO de mai sus ne arată cum se poate transforma o cicatrice în artă şi de ce tatuajul poate fi o soluţie salvatoare pentru milioane de femei.

  Cea mai SEXY FEMEIE din lume este o NECUNOSCUTĂ. Cum arată DIVA care a uluit mapamondul | GALERIE FOTO