Dragnea face echipă cu șeful statului: PSD va lucra cu Iohannis la buget, la votul prin corespondenţă şi la legea salarizării

Dragnea face echipă cu șeful statului: PSD va lucra cu Iohannis la buget, la votul prin corespondenţă şi la legea salarizării

Președintele PSD, Liviu Dragnea, a declarat că PSD va lucra împreună cu preşedintele Klaus Iohannis la legea bugetului pe 2016, la legea salarizării, dar şi la legea votului prin corespondenţă, precizând că este nevoie de "pace politică" pentru dezvoltarea României.

"S-a văzut la Codul fiscal că am putut lucra împreună. (...) Vom lucra împreună şi la legea salarizării, vom lucra împreună şi la buget şi la votul prin corespondenţă şi la multe alte chestiuni importante. O pace politică în România nu poate să genereze decât dezvoltare. Un război permanent politic sau hărţuială de dragul hărţuielii nu ne dă speranţa că chiar putem realiza o dezvoltare serioasă şi stabilă", a spus Dragnea, potrivit Mediafax.

Liderul PSD a precizat că România are nevoie de realizarea unui plan de dezvoltare pe următorii 20-30 de ani, iar pentru acest lucru este nevoie de o creştere economică susţinută de peste 7%, obiectiv ce nu poate fi realizat decât în cazul în care puterea şi opoziţia conlucrează.

"Ideea unui armistiţiu pe termen lung între forţele politice şi cu implicarea serioasă a preşedintelui României este o idee care vine şi este necesară pentru a realiza în comun un proiect de ţară", a adăugat Dragnea.

Ne puteți urmări și pe Google News