DEZVĂLUIRI INCENDIARE despre reţeaua de prostituţie din televiziunile lui Voiculescu. Cum răsplăteau oamenii de afaceri serviciile sexuale ale „asistentelor păcătoase”

DEZVĂLUIRI INCENDIARE despre reţeaua de prostituţie din televiziunile lui Voiculescu. Cum răsplăteau oamenii de afaceri serviciile sexuale ale „asistentelor păcătoase”

Anchetatorii au dus în faţa instanţei de judecată trei dintre cele opt tinere cercetate pentru proxenetism în dosarul „Asistentele păcătoase”. Poliţiştii şi procurorii ăşi motivează cererea de arestare a acestora prezentând noi detalii picante.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecatoria sectorului 5 Bucureşti au dispus, ieri, continuarea urmăririi penale faţă opt dintre cele 33 de tinere audiate la Secţia 19 de poliţie. Potrivit referatului de arestare, sunt cercetate pentru proxenetism, Lavinia-Mariana Despina,  Mirela-Alexandra Dumitru, Georgiana-Daniela Constantin,  Diana-Mirela Gureşoaie, Diana-Manuela Nicoraş, Ramona Popescu, Emilia Simona Necula şi Nicoleta-Livia Ciocoiu.                                                                                                                                                              Ca urmare, poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale au dispus reţinerea pentru 24 de ore a Laviniei -Mariana Despina, Mirelei Alexandra Dumitru, Georgianei Daniela constantin, Diana Mirela Gureşoaie,  Nicoraş Diana Manuela şi  Ramonei Popescu.

În plus, se arată în referatul procurorilor, prin ordonanţele Parchetului de pe lângă Judecatoria sectorului 5 Bucureşti din data de 05.02.2015 s-a dispus punere în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpatele: Lavinia-Mariana Despina,  Mirela-Alexandra Dumitru şi  Diana-Mirela Gureşoaie, toate trei acuzate de proxenetism.

Bani, bijuterii, parfumuri, genţi, telefoane mobile, etc

Anchetatorii arată că există suficiente probe pentru a demonstra infracţiunea de proxenetism pentru care legea prevede pedeapsa închisorii mai mare de 5 ani (infracţiunea de proxenetism,  prev. de art. 213 alin.1 C.p. se pedepseşte cu închisoarea de la 2 la 7 ani şi interzicerea exercitării unor drepturi). Totodată, în urma evaluării gravităţii faptei, se poate constata că privarea acestora  de libertate este necesară pentru înlăturarea unei stări de pericol pentru ordinea publică.

„Pericolul social pentru ordinea publică rezultă din faptul că inculpatele au urmărit obţinerea în modul cel mai  facil a unor foloase patrimoniale (sume mari de bani, bijuterii, parfumuri, genţi, telefoane mobile etc), fără a realiza venituri din activităţi legale, având în vedere că niciuna dintre ele nu figurează ca având un contract de muncă, profitând de faptul că au intrat în contact cu diferiţi bărbaţi cu o situaţie materială bună care le puteau susţine financiar astfel, în schimbul serviciilor sexuale oferite. Au sfidat astfel statul român şi ceilalţi cetăţeni care obţin venituri din activităţi licite, aducând atingere relaţiilor privind convieţuirea socială, relaţii care presupun procurarea mijloacelor de existenţă prin muncă, cu respectarea regulilor de morală privind viaţa sexuală a persoanei, precum şi a moralităţii publice, suspectele procurându-şi mijloacele de existenţă în acelaşi timp şi prin practicarea prostituţiei cu diverşi bărbaţi potenţi financiar”, se arată în referatul de arestare al procurorilor.

Anchetatorii mai explică şi faptul că pericolul social al infracţiunilor este cu atât mai ridicat cu cât actele materiale au fost numeroase, inculpatele înlesninind practicarea prostituţiei de către numeroase persoane.

În continuare, anchetatorii demonstrează şi că lăsarea în libertate a tinerelor acuzate de proxenetism ar încuraja continuarea faptelor acestora. 

„Profitând de faptul că, prin localurile frecventate, inculpatele au intrat în contact cu bărbaţi cu o situaţie financiară bună cu care acestea au întreţinut relaţii sexuale, acestea au luat decizia infracţională de a le intermedia acestor bărbaţi întâlniri cu prietenele sau cunoscutele lor, dispuse să întreţină acte sexuale în schimbul unor foloase patrimoniale cum ar fi bani, bijuterii, parfumuri. Se poate constata din actele de urmărire penală efectuate în cauză că şi persoanele cărora le era înlesnită prostituţia luau rezoluţia infracţională de a intermedia la rândul lor practicarea prostituţiei de către alte persoane şi de a obţine în acest mod foloase patrimoniale. Se perpetua astfel un adevărat stil de viaţă, tot mai popular în rândul cunoscutelor acestora, în sensul că tinerele erau dornice să îşi câştige astfel mijloacele de existenţă”, mai explică procurorii în referatul de arestare.

Mai mult, aceştia se tem ca tinerele să nu fugă în străinătate sau să se ascundă în scopul de a se sustrage de la urmărirea penală sau de la judecată, periclitând astfel desfăşurarea în bune condiţii a procesului penal.

Ca urmare, procurorii au cerut arestarea pe o perioadă de 30 de zile pentru Lavinia-Mariana Despina, Mirela-Alexandra Dumitru şi pentru  Diana-MirelaGureşoaie, pentru proxenetism.