Zi neagră pe șoselele din Brașov.Doisprezece oameni au fost răniți, astăzi, în accidente rutiere petrecute la Brașov

Zi neagră pe șoselele din Brașov.Doisprezece oameni au fost răniți, astăzi, în accidente rutiere petrecute la Brașov

Șase dintre victime au fost rănite într-un accident petrecut în curba morții,la Perșani,pe DN1. Un adult și un copil au fost loviți pe o trecere de pietoni

Doisprezece oameni au fost răniți, astăzi, la Brașov în accidente rutiere grave. 

Șase dintre ei au suferit răni într-un accident petrecut pe DN1, la Perșani, în zona cunoscută drept curba morții. Două autoturisme în care se aflau 4, respectiv 2 persoane s-au lovit frontal. Doi oameni au rămas încarcerați în autoturism și a fost nevoie de intervenția echipajelor ISU pentru a fi recuperați. 

Un alt accident grav a avut loc pe DN13, la ieșirea din Brașov spre Sighișoara, în sensul giratoriu din fața unui important magazin de bricolaj. Un autoturism care ieșea din parcarea magazinului a intrat în sensul giratoriu și a fost lovit cu putere de o mașină de teren. Cei doi oameni din autoturism au rămas încarcerați și au suferit răni grave. Mașina de teren a ieșit de pe carosabil și s-a izbit într-un panou publicitar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Un alt accident grav a avut loc în cartierul Tractorul, pe strada Independenței, tot în apropierea unui sens giratoriu. Un autoturism Matiz a fost lovit cu putere de o altă mașină și s-a răsturnat pe capotă. Cele două tinere din Matiz au fost rănite grav, una dintre ele suferind un pneumotorax. 

În urmă cu câteva minute, alți doi oameni au fost răniți, de data aceasta pe o trecere de pietoni. Un adult și un copil traversau pe trecere strada Aurel Vlaicu, dar au fost loviți de un autoturism care circula cu viteză.