Editura Evenimentul si Capital

DODON le-a zis-o TRANSNISTRENILOR de la OBRAZ

Dodon a prins curaj de când îl bagă Putin în seamă
Autor: | | 0 Comentarii | 1323 Vizualizari

Preşedintele de la Chişinău, Igor Dodon, este pus pe fapte mari după ce fost primit de trei ori de Vladimir Putin în nicio jumătate de an.

Republica Moldova nu are viitor fără Transnistria şi nici Transnistria nu are viitor fără Republica Moldova, urmează să găsim o formulă care să unească ambele maluri ale Nistrului într-un singur stat, a declarat presedintele moldovean Igor Dodon într-o emisiune, miercuri seara, la filiala locală a postului rusesc de televiziune NTV. "Unul dintre scopurile mele principale ca preşedinte este unificarea ţării. Nu avem viitor fără Transnistria şi nici ei nu au viitor fără (Republica) Moldova. Independenţa nu va exista niciodată", a reiterat Dodon, după ce liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, i-a reproşat că planul său de federalizare a Republicii Moldovei este doar o lozincă politică. Transnistria nu va fi niciodată independentă, a insistat Dodon. "Când cineva de pe malul stâng îmi spune că noi niciodată nu am fost împreună, eu răspund: 'Aţi fost împreună cu ucrainenii. Doriţi în Ucraina? Trebuie să alegeţi, dragii noştri transnistreni'. Independenţa nu va fi niciodată. Statutul de subiect al Federaţiei Ruse nu va fi, doar unirea într-un singur stat. Noi vom găsi formula. Haideţi să ne aşezăm la masă şi să discutăm", a adăugat preşedintele moldovean. Referitor la actualul lider de la Tiraspol, Dodon a spus că acesta este "ostaticul unui sistem creat acum mulţi ani". "Ei au datorii la gaze de 7 miliarde de dolari. Nu le-au achitat niciodată. Mă întreb: dacă au tarife atât de mici la gaze, de ce produsele lor nu sunt competitive? Pe parcursul a 25 de ani, în economia Transnistriei au fost investiţi circa 15 miliarde de dolari. Malul drept nu a primit niciodată atât de mulţi bani. Cu asemenea resurse poţi face din regiunea cu 300.00-400.000 de locuitori un al doilea Dubai. Aici este problema. Sunt forţe care nu doresc apropierea noastră”, a mai spus Dodon. Într-o conferinţă de presă, Vadim Krasnoselski a afirmat marţi că Tiraspolul nu este interesat de planul de federalizare al Republicii Moldova, deoarece transnistrenii îşi doresc independenţa şi, ca atare, unirea cu Federaţia Rusa, dorinţă confirmată şi de rezultatele referendumului din 2006.  

Pagina 1 din 1



Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate