Deputații insistă să dea pensii speciale primarilor
- Departamentul Politic
- 1 aprilie 2016, 00:00
Comisia juridică a adoptat un raport favorabil legii pensiilor aleşilor locali, a declarat deputatul PSD Florin Iordache, afirmând că legea a fost pusă în acord cu recomandările CCR, definindu-se categoriile de beneficiari, sursa de finanţare şi data intrării în vigoare, 1 ianuarie 2017.
„Am ţinut cont de observaţiile CCR şi am refăcut proiectul trimis la reexaminare, astfel că am stabilit foarte clar căror categorii se adresează acest proiect de lege şi discutăm despre indemnizaţii pentru primari, viceprimari, preşedinţi şi vicepreşedinţi de Consilii Judeţene. Sunt excluşi consilierii locali şi judeţeni”, a susţinut Iordache. Aleşii vor primi indemnizaţia dacă au minim un mandat încheiat sau în funcţie de numărul de luni în care a fost în funcţie. Deputaţii din comisia juridică au interzis cumularea indemizaţiilor speciale şi au scos de sub incidenţa actului normativ aleşii acuzaţi de fapte de corupţie săvârşite în perioada mandatului. „Ca sursă de finanţare este bugetul local şi cererea se face către consiliul local sau judeţean al cărui membru a fost alesul local”, a mai spus Iordache. În ianuarie, CCR a decis că Legea privind pensiile speciale pentru aleşii locali este neconstituţională.