Dosarul CALTABOŞUL: Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan, condamnați la trei ani de închisoare cu executare

Dosarul CALTABOŞUL: Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan, condamnați la trei ani de închisoare cu executare

Foştii miniştri ai Agriculturii Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan au fost condamnați, astăzi, de către Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, la câte trei ani de închisoare, în Dosarul Caltaboşul.

UPDATE 2. Foștii miniștri Remeș și Mureșan au fost condamnați la câte trei ani de închisoare, cu executare. Remeș trebuie să restituie 1.500 de lei și tot atâția euro. Afaceristul Gheorghe Ciorbă a fost, de asemenea, condamnat la un an și șase luni de închisoare, cu suspendare. Instanța a menținut sechestrul asupra casei lui Remeș, din Baia Mare. Decizia nu este definitivă și poate fi atacată. UPDATE 1. COINCIDENȚĂ: Cu puține minute înainte de pronunțare, în sala de judecată și-a făcut apariția și o delegație a Ambasadei Olandei la București, formată din șapte membri, cărora președintele Curții Supreme, Livia Stanciu, le-a prezentat dotările tehnice. Evenimentul a atras atenția întregii prese, camerele de luat vederi ale televiziunilor focusându-se pe delegația olandeză. Opoziția Olandei față de aderarea României la Schengen este arhicunoscută, fiindu-ne imputate rezultate slabe în lupta împotriva corupției. Foştii miniştri ai Agriculturii Decebal Traian Remeş şi Ioan Avram Mureşan sunt judecaţi pentru trafic, respectiv cumpărare de influenţă.

Potrivit procurorilor DNA Remeş a primit produse alimentare în valoare de 1.500 de lei şi alţi 15.000 euro de la omul de afaceri Gheorghe Ciorbă, care vroia să câştige două contracte în valoare de 35 de miliarde de lei vechi. Intermediarul ar fi fost un alt fost ministru al Agriculturii, Ioan Avram Mureşan. Pe lângă produsele tradiţionale, la Remeş ar mai fi ajuns şi un autoturism de lux în valoare de 65.000 euro.

În dosar au existat şi înregistrări ambientale care au circulat şi în mass-media şi din care reiese că Decebal Traian Remeş primea ţuică şi caltaboşi. Pe de altă parte, Ioan Avram Mureşan a mai fost condamnat, în aprilie 2011, la şapte ani de închisoare cu executare pentru deturnare de fonduri, dar nici această decizie nu este definitivă şi irevocabilă. CITIȚI ȘI:

Ne puteți urmări și pe Google News
  • Remeş dă în judecată Preşedinţia, DNA şi TVR
  • Șpaga pentru Remeș: Audi "stropit" cu palincă