Debutanții din Sănătate și Învățământ primesc salarii cu 10% mai mari

Debutanții din Sănătate și Învățământ primesc salarii cu 10% mai mari

Printr-o ordonanță adoptată ieri, în ședința săptămânală de Guvern, se acordă un stimulent debutanților din cele două domenii, stabilindu-se și sistemul de acordare a primelor și remunerațiilor

Scopul principal al ordonanței este, cum scrie în comunicatul Executivului, eliminarea inechităților salariale. De asemenea, pentru a clarifica felul în care vor fi stabilite salariile bugetarilor, Executivul a prevăzut în ordonanță o grilă cu veniturile nominale.

Este vorba despre o marjă salarială în care trebuie să se încadreze veniturile încasate de persoane cu aceeași pregătire, același grad profesional și vechime similară.

Guvernul a dat undă verde și pentru patru proiecte de finanțare dedicate IMMurilor, stabilind și reguli noi la acordarea concediului de odihnă pentru acele persoane care au beneficiat de concediu medical sau neplătit o perioadă de cel puțin 12 luni.

Ne puteți urmări și pe Google News

Salariile bugetarilori

Ordonanța de urgență aprobată ieri de Guvern modifică și completează OUG 57/2015 privind salarizarea bugetarilor. Potrivit actului normativ, în cadrul ministerelor salariul de bază va fi de 70% din salariul secretarului general. În sistemnul de sănătate și învățământ salariile debutanților cresc cu 10%, pentru a spori atractivitatea angajării în sistem. Ordonanța reglementează și situația gărzilor personalului sanitar cu pregătire superioară în afara normei legale de muncă. Pentru învățământ, se stabilește o grilă de salarizare cu valori nominale. De exemplu, pentru un profesor cu studii superioare, grad didactic I, vechime între 1-6 ani, salariul de bază va fi între 1.896 și 2.361 lei. Se reglementează și acordarea indemnizației pentru învățământul special, acordarea gradației de merit și a indemnizației de diriginte. Se introduce și un sistem de premiere bazat pe performanță.

110 milioane de lei pentru IMM-uri

Tot ieri, Guvernul a aprobat patru scheme de ajutor de minimis adresate antreprenorilor, în acest an, în valoare totală de 110 milioane de lei. Astfel, programul START va avea un buget de 17 milioane de lei și 141 de potențiali beneficiari. Aplicanții trebuie să creeze prin proiect cel puțin 2 locuri de muncă. Un alt program este dedicat înființării și dezvoltării IMM-urilor în mediul rural, în valoare de 25,9 milioane lei și cu 207 beneficiari potențiali. Pot aplica IMM-urile cu minimum un angajat și care creează cel puțin 3 locuri de muncă. Programul de microindustrializare este a treia schemă aprobată, cu 60,89 milioane lei și 244 de potențiali beneficiari. Aplicanții trebuie să aibă minimum 2 angajați și să creeze 4 locuri de muncă. Cel de-al patrulea program, pentru incubatoare de afaceri, are un buget de 7 milioane de ieri și 120 de beneficiari potențiali.

Concediu de odihnă după un an de absență

Salariații din administrația publică, din regiile autonome cu specific deosebit și din unitățile bugetare, aflați în situația în care au lipsit de la serviciu un întreg an calendaristic, fiind în concedii medicale sau în concedii fără plată, vor putea beneficia de concediul de odihnă anual, a mai decis ieri Executivul. Dacă perioadele de concedii medicale și fără plată au fost de 12 luni sau mai mari și s-au întins pe doi sau mai mulți calendaristici consecutivi, salariații au dreptul la un singur concediu de odihnă acordat în anul reînceperii activității, în măsura în care nu a fost efectuat în anul în care au lipsit de la serviciu. Modificările apar într-o Hotărâre adoptată ieri de Guvern, prin care se revizuiesc HG nr.250/1992 privind concediul de odihnă și alte concedii ale salariaților.