De frica băncii, milionarul Bucșaru a fugit cu mobila și centralele

De frica băncii, milionarul Bucșaru a fugit cu mobila și centralele

Dezvoltatorul imobiliar ar fi vândut mai multe vile fără știrea lichidatorului judiciar. El a fost reținut pentru 24 de ore. În plus, omul de afaceri ar fi plecat cu mai multe bunuri din case, pentru a nu le preda băncii

Încă de la primele ore ale dimineții de ieri, polițiștii din Ilfov au făcut mai multe percheziții în județele Ialomiţa, Dâmboviţa, Giurgiu și Ilfov, dar și în Complexul Imobiliar Green City. Acesta a fost construit de milionarul Dumitru Bucșaru, fostul patron al echipei de fotbal Unirea Urziceni.

Audieri de 9 ore

De altfel, Bucșaru a fost săltat de „mascați” și dus la audieri la IPJ Ilfov. În acest caz, șase persoane au fost audiate, trei martori și trei suspecți. Martorii au plecat după ce au făcut declarații, în timp ce ceilalți trei suspecți au fost reținuți. Alexandru Oprea Picu, Alexandru Petre și Bucșaru vor fi prezentați cu mandate de arestare Judecătoriei Cornetu.

FOTO: Dumitru Bucșaru

Potrivit unor surse judiciare, în 2013, Dumitru Bucșaru a luat un credit de 30 de milioane de euro de la o bancă, pentru construcția complexului imobiliar din localitatea 1 Decembrie - Ilfov, complex imobiliar care nu a fost finalizat. În urma crizei financiare, societatea care a construit cartierul de lux a cerut intrarea în insolvență. Bucșaru este acuzat că după ce firma a intrat în insolvenţă, ar fi înstrăinat activele, prezentând evidenţe contabile nereale lichidatorului judiciar. El s-a apucat să vândă locuințele, fără acordul lichidatorului judiciar.

A fugit cu centralele

Anchetatorii spun că acestea ar fi fost transferate pe numele unor apropiaţi ai omului de afaceri, doar pentru a nu fi preluate de banca la care s-a împrumutat. Prejudiciul estimat în acest caz este de 1,5 milioane de lei.

Dumitru Bucșaru este suspectat și de distrugere, deoarece, după intrarea în insolvență a societății Green City, acesta ar fi luat din vilele din complexul imobiliar, care erau utilate complet, mobila și centralele termice, pentru a nu le preda lichidatorului judiciar.

Complexul cuprinde vileformate din parter şi un etaj, cu suprafeţe de 118 metri pătraţi şi 110 metri pătraţi de curte, având preţuri pornind de la 120.000 de euro pentru casele cu finisaje „basic” şi de 136.000 de euro pentru vilele cu finisaje „standard +”.