Dan Radu Ruşanu: Mai sunt judecători şi la Bucureşti

Dan Radu Ruşanu: Mai sunt judecători şi la Bucureşti

Fostul președinte al Autorității de Supraveghere Financiară Dan Radu Rușanu și Laura Chițoiu, soția fostului ministru al Finanțelor, Daniel Chițoiu, au fost achitați miercuri de ÎCCJ în dosarul ASFCarpatica. Procurorii DNA ceruseră, însă, la ultimul termen de judecată, închisoare cu executare pentru toţi inculpaţii.

„Am doar un comentariu de făcut, după ce am fost achitat în dosarul ASF: Aşa cum am scris în cartea «Mai sunt judecători la Berlin», am trăit cu speranţa că şi sistemul judiciar românesc se va însănătoşi. Acum pot să spun că mai sunt judecători şi la Bucureşti”, a declarat Dan Radu Ruşanu pentru Evenimentul zilei.

Dan Radu Rușanu, fost vicepreședinte PNL, a stat patru luni în arest preventiv și trei luni la domiciliu, în dosarul în care tocmai a fost achitat. Cartea scrisă, în timpul detenției, cuprinde dezvăluiri incendiare despre actorii politici din România. Printre eroi se regăsesc Traian Băsescu, Crin Antonescu, Gheorghe Funar sau Theodor Stolojan.

„Ca unul care am făcut parte din clasa politică timp de 24 de ani am încercat să relatez în paginile acestei cărţi acţiuni și fapte reale ale unor lideri politici care au influenţat scena politică din România la un moment dat, cu bune și cu rele, cu plusuri și cu minusuri. În unele cazuri, acţiunile și influenţa acestora se resimt și astăzi”, spune Ruşanu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Omul de afaceri Ilie Carabulea a fost condamnat miercuri de la cinci ani de închisoare cu executare. Marian Mîrzac (fost membru neexecutiv al conducerii ASF) a primit trei ani şi şase luni închisoare cu executare, iar Radu Mustăţea (membru în CA al SC Carpatica Asig) a fost condamnat la doi ani şi 6 luni. Ina Crudu (director general la Carpatica Asig) a luat doi ani cu suspendare, iar Ioan Dacian Vinereanu - 10 luni cu suspendare. În plus, SC Carpatica Asig a primit o amendă penală de 250.000 de lei.