Dan Mihalache: Să nu ne autoflagelăm legat de cât de slabă şi neimaginativă e politica externă a României. Riscăm să părem mai proşti decât suntem
- Alexandra Chiric
- 28 martie 2016, 22:15
Șeful Cancelariei Prezidențiale Dan Mihalache a declarat luni, în cadrul unei dezbateri despre România în contextul euroatlantic regional, că nu trebuie ''să ne autoflagelăm şi să ne explicăm între noi fără să ne întrebe nimeni cât de slabă şi lipsită de imaginaţie'' este politica externă României.
"Dacă e uităm la ultimul an (...) nu cred că România nu a făcut mutările cele mai bune şi cele mai inspirate şi nu a câştigat, inclusiv în rândul partenerilor transatlantici şi europeni ideea, imaginea unei ţări pe care se poate conta", a concluzionat el.
"Nu cred că trebuie să ne autoflagelăm şi să ne explicăm între noi fără să ne întrebe nimeni cât de slabă şi lipsită de imaginaţie e politica externă a României pentru că există şi asemenea tentaţii a unor actori politici, a unor analişti politici sau a unor comentatori. Până la urmă, riscăm să părem noi înşine, iertaţi-mi cuvântul neacademic, mai proşti decât suntem", a susţinut Dan Mihalache.
Declarația consilierului prezidențial a venit în urma afirmațiilor făcute de consilierul premierului Dacian Cioloş pe politică externă, Cătălin Ungur, care a declarat că România este mult prea puţin prezentă în dezbaterile publice europene, transatlantice sau la Washington.
"Ştim exact ce vrem de la summitul NATO de la Varşovia, ştim în ce măsură putem să avansăm parteneriatele strategice, dar, din punctul meu de vedere, nu este suficient. Este doar o componentă care ne asigură o poziţionare pe o anumită dimensiune astfel încât să fim cât mai puţin surprinşi dacă cineva face o mişcare. Cred că trebuie să adăugăm la această componentă o componentă de prosperitate, de dezvoltare economică", a explicat Ungur.
În cadrul dezbaterii, Mihalache a prezentat un bilanţ al ultimului an în materie de politică externă, spunând că România a reuşit să menţină atenţia pe flancul estic al NATO, să dezvolte o relaţie "funcţională şi de solidaritate" cu Ucraina, să reconstruiască o relaţie funcţională cu Polonia, să facă un summit NATO al şefilor de stat şi de guvern din Europa Centrală şi de Est la Bucureşti şi să menţină atenţia partenerilor asupra Mării Negre.