Cum poți să îți SUPRAVEGHEZI locuința în TIMP REAL cât ești plecat în CONCEDIU. SIMPLU și GRATUIT

Cum poți să îți SUPRAVEGHEZI locuința în TIMP REAL cât ești plecat în CONCEDIU. SIMPLU și GRATUIT

Tehnologia evoluează și ne schimbăm telefonul mobil frecvent, din dorința de a avea în buzunar cele mai noi tehnologii, dar și din cauza ofertelor atractive pe care le fac companiile de telefonie la înnoirea contractelor. Telefoanele inteligente vechi pot fi un ajutor neașteptat în casa, mai ales când dorim să vedem ce se întâmplă în lipsa noastră.

Parcurgând câțiva pași ușori, un telefon care stă neutilizat în sertar poate să devină un accesoriu util pentru când nu suntem acasă, conform unui ghid realizat de Știri Tech. Astfel, vechiul telefon poate fi transformat cu ușurință în cameră de supraveghere, mai ales pentru perioade scurte, pentru care nu merită investiția în sisteme dedicate sau abonamente de monitorizare.

Primul pas este găsirea locului și a suportului pentru telefonul utilizat, care va trebui să stea conectat permanent la un încărcător pentru funcționarea în mod permanent. Următoarea etapă constă în căutarea unei aplicații dedicate acestei funcții, ușor de găsit în magazinele Google Play pentru Android și Apple pentru iOS.

Aplicațiile de acest tip sunt ușor de găsit și configurat, pentru Android fiind recomandată IP Webcam, în timp ce pentru iOS este recomandată Manything. În configurarea aplicațiilor trebuie să țineți cont de consumul de energie, de internet, dar și de funcțiile de blocare ale telefonului care ar trebui dezactivate pentru ca telefonul să poată fi controlat de la distanță. Mai mult, aplicațiile pot lansa și alarme dacă detectează mișcare și pot ajuta la pornirea și oprirea camerei atunci când utilizatorul dorește.

Ne puteți urmări și pe Google News