Cum crești dobânda încasată prin contractele de economisire-creditare

Cum crești dobânda încasată prin contractele de economisire-creditare

Pentru a își maximiza câștigurile obținute cu ajutorul contractelor de economisire-creditare, unde statul oferă o primă de 25% în fiecare an, dar nu mai mult de 250 de euro, multe familii încheie un contract tuturor membrilor, inclusiv copiilor, reiese din studiile de piata derulate de BCR Banca pentru Locuinte (BCR BpL) cu sprijinul IRSOP.

Astfel, în portofoliul BCR Banca pentru Locuințe există  aproape 41.000 contracte (circa 10% din totalul contractelor) cu titulari  minori (sub 18 ani). 

Cu unul din 10 contracte semnate în numele titularilor minori, România se înscrie în tendința piețelor din UE unde sistemul de economisire-creditare funcționeaza de zeci de ani, iar ponderea contractelor încheiate în numele copiilor este chiar dublă. Astfel, în Austria fiecare al cincilea contract de economisire creditare este semnat în favoarea unui copil, iar în Cehia fiecare al șaselea contract.   

Conform studiilor de piață, din 1,8 milioane de gospodării urbane cu copii sub 18 ani, 1,19 milioane sunt gospodării cu 1 copil sub 18 ani, 550.000 sunt gospodării cu 2 copii sub 18 ani si 60.000 gospodării cu mai mult de trei copii sub 18 ani. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Din totalul familiilor cu copii, peste 800.000 gospodării sunt interesate de încheierea unui contract de economisire-creditare pentru copii, invocând ca argumente „cumpărarea unei locuințe”, „posibilitatea de a lua un credit imobiliar”, „fond de economisire în vederea obținerii unui credit”.  De ce economisesc românii pentru copii

Motivația economisirii pentru copii este diferită față de piețele mai dezvoltate din UE. 

Astfel, 60% dintre cei care economisiesc pun bani deoparte pentru situații neprevăzute, 34% pentru viitorul copiilor lor, iar 26% pentru renovarea sau modernizarea locuinței. 

Banii pot fi utilizati pentru orice investiție în domeniul locativ: extindere sau avans pentru o locuință.