Culmea PLAGIATULUI! UBB Cluji refuză să anuleze o diplomă de licenţă PLAGIATĂ, de teama unui proces

Culmea PLAGIATULUI! UBB Cluji refuză să anuleze o diplomă de licenţă PLAGIATĂ, de teama unui proces

Universitatea Babeş Bolyai vrea să ajungă în top 300 mondial dar nu are curaj să sancţioneze dur un plagiat grosolan, de teama unui proces. Comisia de Etică a UBB a decis că lucrarea de licenţă a actualului şef de la Radio Cluj este plagiată în proporţie de 99 la sută.

Deşi au trecut câteva luni de la momentul în care Comisia de Etică a UBB a decis că directorul interimar de la Radio Cluj, Bogdan Roşca, a plagiat lucrarea de diplomă, rectorul Universităţii Babeş Bolyai nu a luat încă nicio decizie, deşi rezolvarea stă doar în puterea lui. Legea Educaţiei Naţionale îi permite rectorului UBB, Ioan Aurel Pop să sesizeze Senatul, singurul for care poate lua o decizie în acets caz. "Rectorul poate anula, cu aprobarea senatului universitar, un certificat sau o diplomă de studii atunci când se dovedeşte că s-a obţinut prin mijloace frauduloase sau prin încălcarea prevederilor Codului de etică şi deontologie universitară", se prevede în Legea Educaţiei Naţioanale.

Cu toate că situaţia este clară, Comisia de Etică a decis existenţa unui plagiat masiv, legea pedepsind astfel de cazuri cu anularea diplomei de licenţă, rectorul Pop şi juriştii de la UBB au alt punct de vedere. "Plagierea unei lucrări de diplomă, în anii 1997-1998, nu era prevăzută de acte normative în vigoare la acel moment şi, în consecinţă, plagiatul între studenţi nu era sancţionat ca atare. Aceste noţiuni au apărut mult mai târziu, fiind preluate normativ abia în Legea nr. 1/2011, care, fiind o lege civilă, nu dispune decât pentru viitor ... În concluzie, fără a ţine seama de alte aspecte, odiplomă emisă în 1998 nu poate fi anulată în baza unor prevederi legale introduse în 2011".

Numai că rectorul Ioan Aurel Pop uită că plagiatul a fost descoperit în anul 2014, iar pentru rezolvarea situaţiei se aplică prevederile Legii Educaţiei Naţioanel din 2011.

Ne puteți urmări și pe Google News

Plagiatul sesizat la Radio România

Rectorul UBB susţine că a sesizat în scris conducerea Societăţii Române de Radio din Bucureşti în legătură cu decizia Comisiei de Etică, care a constatat plagiatul directorului Studioului Cluj. Din modul de acţiune a celor de UBB, este evident faptul că nimeni nu doreşte să ia o decizie în acest caz de plagiat grosolan. "Deşi am trimis o adresă prin care am sesizat plagiatul domnului Roşca nu am primit răspuns până acum".

Ioan Aurel Pop mai spune că se teme de un proces în care ar putea intra UBB, din cauza acestui scandal de plagiat. "Mă voi consulta cu juritşii să văd ce putem face. În 1998 erau alte reguli, acum, după anul 2011 sunt alte reguli şi fiecare student semnează că nu a plagiat lucrarea de licenţă", a mai spus rectorul UBB, care a refuzat să spună de ce nu sesisează Senatul UBB cu privire la acest scandal de plagiat, aşa după cum prevede legea.