Convoiul umanitar trimis de Kiev a ajuns în estul Ucrainei

Convoiul umanitar trimis de Kiev a ajuns în estul Ucrainei

Ajutoarele umanitare trimise de administrația de la Kiev au ajuns aseară în zona controlată de separatiștii pro-ruși, în timp ce convoiul umanitar, format din aproape 300 de camioane trimis de Rusia, se afla în regiunea Rostov, la frontiera cu Ucraina, relatează agenția oficială Ukrinform.

"Pe 14 august, la ora 19.30, convoiul cu ajutor umanitar care plecase din Harkov a ajuns în oraşul Starobelsk, în regiunea Lugansk. Ajutorul umanitar include alimente, apă, medicamente, precum şi alte produse de care au nevoie locuitorii din estul Ucrainei", a anunțat, într-un comunicat. Minsterul ucrainean pentru Situaţii de Urgenţă, potrivit unui comunicat.

Potrivit sursei citate, convoiul este format din 26 de camioane, dintre care 18 au fost trimise de regiunea Harkov.

Miercuri, autorităţile ucrainene au decis alocarea a 570.000 de euro drept ajutor umanitar pentru populaţia din estul ţării, afectată de patru luni de lupte între insurgenţii proruşi şi forţele guvernamentale.

În ultimele zile, oficialii ucraineni și cei ruși sunt implicați într-o controversă cu privire la modul în care ar trebui distribuit ajutorul umanitar oferit de Rusia orașelor controlate de insurgenți, Doneţk şi Lugansk, comunitatea internațională și Kievul suspectând că Federația Rusă se folosește de acest pretext pentru a acoperi o eventuală intervenție în Ucraina.