Contraperformanță Mai puține voturi decât semnături

Contraperformanță Mai puține voturi decât semnături

Alianța Creștin Liberală a reușit, ieri, să adune mai puține bile în urne decât numărul semnatarilor moțiunii. Principalul orator al PNL a fost senatorul Sorin Roșca Stănescu. Fostul premier Tăriceanu a susținut Guvernul, în numele stabilității.

Moţiunea de cenzură „Victor Ponta pune în pericol statul de drept. Opriţi fraudarea alegerilor de către PSD”, iniţiată de parlamentarii ACL, a fost respinsă cu 154 de voturi, în contextul în care 171 de parlamentari au semnat pentru depunerea ei.

„Sper să nu se întâmple la fel și cu candidatul. Să ia mai multe semnături și mai puține voturi”, a venit replica lui Victor Ponta, după aflarea rezultatului.

Cu puţine excepţii, dezbaterea moţiunii de cenzură a fost lipsită de vlagă.

SRS reprezintă PNL

Democrat-liberalii și liberalii nu au mai avut pancarte de protest, aşa cum se întâmpla la celelalte moţiuni, şi mai mulţi senatori şi deputaţi ai celor două partide au absentat.

Parlamentarii PSD, PC, UNPR, PLR şi UDMR nu au participat la votul asupra moţiunii de cenzură depuse de ACL. Doar cei ai PNL, PDL şi PMP au introdus bilele în urne. După discursul lui Ponta, cel care a vorbit din partea PNL a fost controversatul Sorin Roşca Stănescu, informator al Securității. Premierul nu s-a abţinut să-l taxeze pe SRS, dar replica senatorului PNL a fost pe măsură. „Am crezut că dl Stănescu a vrut să se elibereze. Mai răsfirați, băieți, mai răsfirați, nu vă eliberați toți odată”, a spus Ponta. La rândul său, SRS i-a replicat: „Dle Ponta, cine spune, ăla e”.

Tăriceanu apără Guvernul

Şi discursul lui Ludovic Orban a produs emoție în sala de plen, acesta fiind aplaudat de ACL şi huiduit de PSD. „Întotdeauna am stat şi mi-am pus întrebarea care este Victor Ponta cel adevărat, cel care, în 2006, de la microfonul Parlamentului condamna traseismul politic sau cel care astăzi face pe nisnaiul şi a fost inițiatorul unei ordonanțe de urgență ruşinoasă”. La rândul său, în discursul susținut, preşedintele PLR, Călin Popescu Tăriceanu, s-a transformat într-un avocat al guvernului Ponta. „Am spus în repetate rânduri că PLR va contribui la stabilitatea Guvernului în plan parlamentar”, a argumentat Tăriceanu, acesta fiind apostrofat, în plen, de foştii săi colegi de la PNL.