Editura Evenimentul si Capital

Consilierul lui Oprescu, trezorierul PNL și un intermediar, reținuți de DNA în scandalul Apanova

Autor: | | 2 Comentarii | 724 Vizualizari

Trei afaceriști, printre care consilierul lui Sorin Oprescu și fostul trezorier al PNL, Costin Berevoianu, respectiv Vlad Moisescu, au fost reținuti de DNA Ploiești. Prin influențarea votului consilierilor generali și locali, Moisescu și Berevoianu au majorat prețul apei potabile în București în favoarea Apa Nova.

Astfel, au fost reținuti Ovidiu Traian Semenescu, administrator al unor societăți comerciale și reprezentant neoficial al unui grup de firme străin din care face parte și SC Apa Nova SA, la data faptelor, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de trafic de influență (2 infracțiuni) și cumpărare de influență (2 infracțiuni), Vlad Moisescu și Costin Berevoianu, consilier personal al primarului general al Capitalei în perioada 2008 - 2015, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de trafic de influență. Potrivit DNA, în perioada 2008-2015,  Semenescu Ovidiu-Traian, Moisescu Vlad-Octavian și Berevoianu Costin și-au traficat influența pe care o aveau la reprezentanții unor instituții publice din România (în principal, la Primăria Generală, Consiliul General ale mun. București, Primăria și Consiliul Local ale Sectorului 1 București) în beneficiul agenților economici care fac parte dintr-un grup de firme străin, obținând în schimb, de la reprezentanții acestora, sume importante de bani. Plata banilor a fost disimulată sub forma unor contracte încheiate cu societăți aparținând sau care sunt controlate de persoanele menționate, contracte al căror obiect nu a fost prestat în realitate.

Gruparea de la Sector 1

Concret, în perioada respectivă, inculpatul Semenescu Ovidiu-Traian utilizând relația preferențială pe care o avea cu inculpatul Moisescu Vlad-Octavian (respectiv ascendentul relațional al acestuia din urmă la nivelul Primăriei și Consilului Local al Sectorului 1 București), a facilitat derularea activității specifice firmelor pe care le reprezenta, pe raza sectorului 1 (de exemplu: încheierea unor contracte cu instituțiile publice, obținerea unor avize, hotărâri de consiliu favorabile, evitarea luării unor măsuri nefavorabile).

Intervenții la Consilieri

Urmare a acestei înțelegeri, inculpatul Moisescu Vlad Octavian a facilitat în perioada respectivă, emiterea unor hotărâri de consiliu și încheierea unor acte adiționale, peste 11 la număr, prin asigurarea votului unor consilieri din cadrul Consiliului General, care vizau majorarea de tarife, finalizarea și operarea stației de epurare Glina finanțată din fonduri europene, treceri de imobile în proprietatea SC Apa Nova SA, reabilitarea și modernizarea fântânilor arteziene din municipiul București, etc. Spre exemplu, în perioada ianuarie - aprilie 2011, inculpatul Moisescu Vlad Octavian s-a asigurat că va fi aprobat un act adițional la un contract de concesiune semnat de SC Apa Nova București SA cu Primăria Municipiului București, privind obținerea, de către firma respectivă, a unor majorări extraordinare ale tarifului de alimentare cu apă, respectiv de canalizare, aspecte ce au permis operatorului bucureștean creșterea substanțială a veniturilor/profitului, de la cifra de afaceri netă - 493.644.646 lei, profit net - 85.732.079 lei în 2011, la cifra de afaceri netă 666.912.331 lei și profitul net-118.135.449 lei în 2012.

Coordonatorul lui Oprescu

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Justiţie

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate