Codrin Ștefănescu NAȘTE, din nou, CONTROVERSE. Interviul SFIDĂTOR la adresa PROTESTATARILOR

Codrin Ștefănescu NAȘTE, din nou, CONTROVERSE. Interviul SFIDĂTOR la adresa PROTESTATARILOR

Codrin Ştefănescu, secretarul general adjunct al PSD, a declarat că PSD nu va renunţa la modificarea legislaţiei penale.

Întrebat de ce vor fi numiţi miniştri cu probleme penale în Guvernul Dăncilă, Codrin Ştefănescu a răspuns: „Pentru că putem“, susține RomâniaTV.

Codrin Ştefănescu vine şi întăreşte declaraţia liderului PSD, Liviu Dragnea, care spunea în urmă cu câteva zile că "am hotărât să ținem cont de voturile românilor și să ne facem noi Guvernul. Membri cercetaţi penal pot face din Guvern".

"Vor fi modificate mult Codurile Penale. În sens pozitiv. Societatea civilă este partea aia mare din România care ne-a votat şi ne-a dat această împuternicire. Cei de la #rezist, dacă vor să facă un partid unic, cu Kovesi preşedinte, prim-ministru şi împărat, trebuie să vină cu acest program în faţa românilor să-l voteze. Dacă românii vor o ţară cu #rezist, schimbăm şi steagul şi imnul cu #, iar noi ceilalţi ne aplecăm cu respect. Cât nu sunt votaţi şi au 5%, cu tot SRI-ul în spate, cu Coldea cu tot, nu poţi să vii să faci program şi să implementezi nişte idei pentru cealaltă mare majoritate care formează 50% sau 60% şi care a votat"

Ne puteți urmări și pe Google News

Întrebat de ce actuala alianță de la putere permite celor cu probleme penale să facă parte din Guvern, răspunsul lui Codrin Ștefănescu a venit prompt. “Că putem”.  Iar la insistențele jurnalistului, liderul PSD a oferit detalii.

 

“Da, putem. PSD este ţinta predilectă a personajelor toxice care, împreună, unit, formează statatul paralel. Aceste persoane care folosesc: autoritatea în care sunt numiţi - ilegal şi neconstituţional - bugetul, subalternii şi informaţiile pentru a face politică, pentru a stabili cine trăieşte şi cine moare, cine e arestat şi cine e liber”