Ciocan a rezistat doar opt runde

Ciocan a rezistat doar opt runde

Boxerul Cristian „Hammer” Ciocan a cedat în lupta cu britanicul Tyson Fury și a abandonat lupta în runda a opta.

 Sâmbata, la Londra, pugilistul galațean a suferit în fața lui Fury, în meciul pentru titlul mondial WBO International, la categoria grea. În cea de-a cincea runda, uriașul britanic s-a napustit asupra lui Ciocan, iar în urma unui dublu croșeu la corp și la cap, Fury l-a îngenuncheat pe român, care a fost nevoit sa asculte numaratoarea arbitrului de ring.

Dupa acest meci, Ciocan a înregistrat a patra înfrângere din carieră, în timp ce Tyson Fury, neînvins după 24 de meciuri, se va pregăti pentru duelul cu legendarul Wladimir Klitschko. La final, românul, în vârsta de 27 de ani a recunoscut superioritatea britanicului: „Mi-am dat seama că o să fie greu, dar am vrut să-mi demonstrez mie că pot. A fost seara lui, a fost mai bun. Îmi pare rău, am făcut tot ce am putut.”

Ne puteți urmări și pe Google News