Va câștiga Simona Halep finala de la Roma? Previziunile lui Cristian Tudor Popescu

Va câștiga Simona Halep finala de la Roma? Previziunile lui Cristian Tudor Popescu

Simona Halep va juca, sâmbătă, în ultimul act al turneului de la Roma, împotriva ucrainencei Elina Svitolina, numărul 11 în ierarhia mondială.

Jurnalistul Cristian Tudor Popescu este de părere că Halep are atuurile necesare să se impună în această după-amiază. „Soarele a răsărit la Roma când Darren Cahill a intrat pe teren. La sfârșitul setului întâi, la 5-5, a intrat Darren Cahill. Nici nu are importanță ce i-a spus Simonei. Tehnicalități. Contează tonul și transferul de încredere pe care l-a realizat. I-a dat Simonei senzația că știe foarte bine ce are de făcut în continuare. Poate nici nu era rețeta miraculoasă ca să câștige, să-i dea mai multe unghiuri adversarei. I-a comunicat că are o soluție. I-a dat încredere. De la 5-5 a luat opt game-uri, iar Bertens a luat unul”, a explicat Cristian Tudor Popescu la Digi24.

Cristian Tudor Popescu susține că românca este foarte bine pregătită fizic, aspect care poate fi decisiv în partidă. „Sunt două lucruri foarte puternice la Simona acum. Faptul că se simte foarte bine fizic și intră pe teren cu liniștea că poate juca trei seturi și trei ore, dacă e nevoie să-și învingă adversara din față. Nu intră cu aroganța că e nr. 4 mondial”, a arătat Cristian Tudor Popescu. „Orizontul mental cu care intră Simona pe teren este cel de umilință, în sensul bun al cuvântului, adică: voi face ce trebuie făcut ca să câștig. Dacă e nevoie să muncesc trei ore, asta o să fac. Și 2: își digeră foarte repede și bine greșelile. Jocul ei, de pildă, nu a fost aici, la Roma, de nivelul jocului din finala de la Madrid cu Mladenovici. Au fost partide de nivel mai scăzut, Simona a făcut destule greșeli neforțate – și astăzi a greșit în special la scurtele pe care i le-a pus Bertens. Ce este important este că ea și-a scos din minte – și ăsta cred că iarăși este un merit al lui Darren Cahill – și-a scos foarte repede din minte greșelile chiar copilărești pe care le-a făcut în anumite momente, chiar dureroase, astfel că ele nu au antrenat pierderea altor puncte. Adică ea are în cap acum foarte clar: un punct e un punct, nimic mai mult, chiar dacă îl aveai în mână și l-ai pierdut, chiar dacă ai greșit ușor, înseamnă doar un punct. Astea sunt cele două repere mentale extrem de puternice ale Simonei cu care intră în finala de la Roma”, a încheiat CTP.

Adversara româncei s-a calificat în ultimul act, după ce a întâlnit-o în semifinale pe Garbine Muguzura, iar tenismena din Spania a abandonat, din cauza problemelor fizice la coapsa stângă, în momentul în care era condusă în primul set cu scorul de 1-4. Simona Halep a ajuns în finală, după ce a eliminat-o pe olandeza Kiki Bertens, scor 7-5, 6-1. Dacă va câștiga, Simona va urca pe locul 3 în clasamentul WTA. 

Ne puteți urmări și pe Google News