"Cârtița" de la DNA Cluj şi-a recunoscut vinovăţia. Poliţistul transmitea PSD-iştilor clujeni informaţii despre un dosar penal
- Mihai Şoica
- 23 iulie 2014, 12:49
După ce a compromis informativ "dosarul Uioreanu", comisaruil şef Valentin Tătar, ofiţer de poliţie judiciară în cadrul DNA Cluj a scăpat cu o pedeapsă care nu înseamnă închisoare.
Potrivit biroului de presă al DNA, comisarul Tătar a fost de acord cu pedeapsa propusă de procurorul de caz şi anume "un an şi şase luni de închisoare, cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe durata unui termen de supraveghere de doi ani".
Tătar a fost acuzat că "în perioada ianuarie – iunie 2014 inculpatul TĂTAR VALENTIN, în calitate de ofiţer de poliţie judiciară în cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, a transmis unor persoane informaţii nedestinate publicităţii, din 2 dosare penale".
Surse judiciare susţin că poliţistul, care îl are ca şi naş de cununie pe senatorul PSD de Cluj, Alexandru Cordoş, a transmis informaţii liderilor PSD Cluj şi i-a avertizat că telefoanele preşedintelui PSD Cluj, Remus Lăpuşan şi a vicepreşedintelui Consiliului Judeţean Cluj, PSD-istul Ioan Oleleu erau puse sub ascultare încă din luna ianuarie 2014. Cei doi politicieni erau suspectaţi că fac parte din reţeaua de corupţie condusă de preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, arestat în cauză, care avea interese financiare majore, în zona Aeroportului Internaţional Cluj Napoca.
Aşa se face că după ce poliţistul Tătar a transmis informaţii, Oleleu şi Lăpuşan nu au mai discutat nimic la telefon şi nici nu s-au mai implicat în niciun fel în activităţile derulate până la demararea anchetei penale.