Cărți de colorat pentru oamenii mari

Cărți de colorat pentru oamenii mari

„Grădina secretă” sau „Pădurea fermecată”. Nu sunt cărți de povești pentru copii, deși titlurile cam spre acest gând ne îndreaptă. Sunt cărți de colorat pentru adulții cu suflet de copil!

Ce fac oamenii mari când sunt stresați? Aleargă, merg la sală, stau la o bârfă cu prietenii. Sau, mai nou, pun mâna pe cartea de colorat și își recreează lumea în ce culori vor. Editura Litera aduce și în România celebrele cărți de colorat pentru adulți, cu ilustrații de Johanna Basford: „Grădina secretă” și „Pădurea fermecată”. Cărțile sunt o invitație convingătoare la creativitate și relaxare, înfățișând lumi fantastice, create minuțios de ilustratoarea scoțiană și gata să fie aduse la viață prin intermediul culorilor.

FOTO: După apariția cărților pe piață, Johanna a început să primească mii de fotografi i cu pagini colorate din carte. Fiecare desen era unic(foto). Pe site-ul său(johannabasford. com), artista a făcut o galerie cu aceste fotografi i, creând astfel o comunitate online

Ne puteți urmări și pe Google News

„Grădina secretă” conține ilustrații împodobite cu minunate detalii în tuș, care ascund tot felul de mici creaturi, nerăbdătoare să fie descoperite. Iar călătoria prin „Pădurea fermecată” conduce spre castelul din inima acesteia, unde se află comoara. Pe lângă desenele de colorat și de înfrumusețat, pe drum apar animale și obiecte magice, printre acestea numărându-se și nouă simboluri speciale.

Ideea acestor cărți i-a venit Johannei Basford după ce multe persoane i-au spus că atunci când îi văd ilustrațiile vor să le coloreze. Tânăra artistă s-a hotărât să realizeze aceste cărți de colorat nu pentru copii, ci pentru adulți, declanșând, astfel, un nou trend. Fiecare desen este realizat manual, folosind doar stiloul și cerneala, într-un stil deosebit, care ascunde foarte multe detalii. Rezultatul final nu este doar o carte de colorat, ci una de artă.