„Prin noi OMENIA există”. Aceasta este deviza Casei de Ajutor Reciproc a Pensionarilor „OMENIA”, asociație care se luptă de zeci de ani pentru binele persoanelor vârstnice. Deși ar trebui să o facă Statul.
A bătut la porțile mai multor afaceriști, a trimis scrisori peste scrisori autorităților, chiar și la unul dintre oamenii cei mai potenți financiar ai planetei, Bill Gates, însă fără rezultat.
Gheorghe Chioaru, președintele CARP Omenia, dorește construirea unei cantine sociale, dar toate demersurile pe care le face sunt în zadar, pentru că nu primește sprijin de nicăieri. S-a avântat într-o luptă din care, susține el, va ieși într-un final învingător.
Parteneriat cu PMB
De mai bine de o săptămână, Chioaru a reușit să pună la punct un proiect de suflet, unul din care persoanele vârstnice vor avea de câștigat. Pe data de 7 mai 2018, Asociația CARP Omenia București a demarat un parteneriat prin care 200 de persoane vârstnice vor primi pentru un an, zilnic, o masă caldă. Totul a fost posibil cu sprijinul Primăriei Capitalei prin Direcția Generală de Asistență Socială a Municipiului București (DGASMB) în cadrul proiectului „O masă caldă pentru vârstnicii noștri”.
„Este un proiect la care țin foarte mult. Cu sprijinul doamnei Gabriela Firea, primarul general al Capitalei, am reușit să venim în sprijinul persoanelor aflate în suferință. 200 de oameni vor primi zilnic o masă caldă”, a declarat Gheorghe Chioaru.
Un pas important pentru sărmani
Astfel, 200 de persoane vârstnice, aflate în risc social, beneficiari ai CARP Omenia vor primi gratuit, timp de un an, o masă caldă pe zi, respectiv 5 zile pe săptămână, de luni până vineri. Grupul țintă îl reprezintă vârstnicii care provin din medii dezavantajate din punct de vedere socioeconomic, fără posibilități pentru asigurarea hranei, atât din punct de vedere financiar , material, cât și din punctul de vedere al pregătirii acesteia, probleme medicale, vârstă și condiții de locuit.
Beneficiarii acestui proiect trebuie să îndeplinească anumite criterii cum ar fi vârsta de peste 65 de ani, iar veniturile lunare să fie mai mici de 600 de lei. De asemenea, cele 200 de porții sunt, de fapt, un meniu complet pentru o masă de prânz : felul 1 -ciorbă/supă, felul 2 – fel principal, desert și pâine.