Carmen Dan: „Mă îngrijorează foarte tare fenomenul Balena albastră”
- Dana Lascu
- 28 martie 2017, 12:30
Ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan, a declarat, marți, la Parlament, că este îngrijorată „extraordinar de tare” de jocul Balena albastră, un joc periculos al cărui autor a fost arestat, în Rusia, anul trecut, și este cercetat pentru că ar fi împins la sinucidere mai mulți tineri.
„Pe mine, și sunt convinsă că nu numai pe mine, mă îngrijorează extraordinar de tare acest fenomen. Nu am stabilit o legătură între acest joc (Balena albastră, n.r.) și cazurile cu care ne-am confruntat. Recomandarea mea foarte fermă e ca împreună, părinți și educatori, pentru că vorbim și de mediul educațional, să se concentreze și să supravegheze foarte atent comportamentul elevilor și copiilor noștri pentru că, iată, e un fenomen care deja ne îngrijorează”, a declarat Carmen Dan, citată de Agerpres.
Ministrul Afacerilor Interne a atras atenția că primii care ar putea să observe modificări în comportamentul copiilor sunt părinții și psihologii din școli. Aceștia din urmă pot observa îndeaproape comportamentul copiilor, și au dreptul să intervină ori de câte ori remarcă schimbări. Cât îi privește pe părinți, aceștia ar trebui să-și controleze mai strict odraslele.
„Rog insistent părinții să urmărească cu foarte mare atenție ce se întâmplă pentru că este evident astăzi toți sunt conectați virtual, dar este bine să știm ce se întâmplă. Nu cred că închiderea Facebook-ului este o soluție, dar cred că o supraveghere foarte atentă se impune. Noi încercăm să stabilim o legătură între acest joc și cazuistica cu care ne-am confruntat. Sper să fie fenomene izolate”, a adăugat ministrul Afacerilor Interne, Carmen Dan.