Capul grupării care exploata sexual ELEVE DE LICEU, dat în URMĂRIRE GENERALĂ. A fugit imediat după expirarea mandatului de reținere

Capul grupării care exploata sexual ELEVE DE LICEU,  dat în URMĂRIRE GENERALĂ. A fugit imediat după expirarea mandatului de reținere

Capul grupării cercetate de DIICOT Timișoara pentru trafic cu minore, Paul Mînzu, a fost dat în urmărire generală vineri seara. El fusese reținut cu o zi mai devreme, joi, 18 iunie, alături de alți patru indivizi, sub acuzarea de trafic de minore. În intervalul scurt între momentul în care au expirat cele 24 de ore de reținere și cel al pronunțării sentinței prin care acesta urma să fie arestat preventiv, Mînzu a reușit să fugă.

Sentința pronunțată în seara zilei de vineri îl trimitea pe Mînzu în arest preventiv, 30 de zile, pentru faptele sale.  Cum acestuia i-a expirat ordonanța de reținere, înainte de pronunțarea sentinței, polițiștii au fost obligați să-l lase în liberate. Paul Mînzu a profitat și a dispărut fără urmă. Imediat după sentința de arestare pentru 30 de zile, Poliția Timiș l-a dat în urmărie generală. Oamenii legii fac apel la toți cei care-l văd sau au informații despre locul în care s-ar putea afla, să sune de urgență la 112.

Reamintim că, după o anchetă care a început în umră cu un an, procurorii DIICOT Timișoara, cu sprijinul specialiștilor SRI și SOS, au reușit destructurarea unei grupări interlope care ademenea prin metoda ”loverboy” eleve de la liceele de elită din Timișoara, apoi, șantajându-le, le transfromau în jucării sexuale pentru diverși bănățeni cu bani – magistrați, polițiști, oameni de afaceri din Banat. Printre clienții acestora se numără un judecător, DJ Manzotti, un avocat, un medic și diverși afaceriști. ( Fotografii: Adrian Pîclișan)