Camera Deputaților, pe cale de a adopta proiectul legii alegerilor locale
- Andreea Udrea, consultant politic
- 6 mai 2015, 11:52
Proiectul legii alegerilor locale, care a fost deja adoptat de Senat, ar urma să intre pe ordinea de zi a votului final de azi a Camerei Deputaţilor, după cum au anunţat marţi parlamentarii Comisiei de cod electoral.
Proiectul nu a suferit modificări majore, a precizat la finalul şedinţei de marţi preşedintele comisiei, deputatul PNL Mihai Voicu.
"După o dezbatere de aproape două ore, Comisia pentru cod electoral a încheiat prin vot majoritar dezbaterea cu privire la legea alegerilor locale. Camera decizională este Camera Deputaţilor şi am adoptat proiectul care va fi mâine supus plenului. Nu sunt modificări majore faţă de proiectul adoptat de Senat, doar în sensul în care lucruri de care acum se ocupă Autoritatea Electorală Permanentă - registrul electoral, verificarea şi prevenirea votului multiplu - au fost introduse mai clar în textul legii. În rest nu sunt modificări importante faţă de textul adoptat la Senat", a precizat Mihai Voicu, citat de Agerpres.
Parlamentarii au mai stabilit ca listele care se pun la dispoziţia publicului sau a partidelor politice să nu conţină în continuare date cu caracter personal. "Listele care se află în posesia preşedintelui secţiei de votare ştim că întotdeauna au conţinut CNP şi datele cu caracter personal, pentru că sunt prevăzute în lege în mod expres. Nicio prevedere a legii nu permite ca date cu caracter personal să ajungă în locuri sau pe mâna celor care nu au dreptul să primească aceste date", a completat Voicu.
Proiectul legii alegerilor locale prevede, între altele, alegerea primarilor dintr-un singur tur de scrutin, alegerea preşedintelui consiliului judeţean de către consilierii judeţeni şi menţinerea pragului electoral la 5% pentru partidele politice. De asemenea, un cetăţean al Uniunii Europeană poate candida, la viitoarele alegeri locale, şi pentru funcţia de primar, alături de cele de consilier local şi judeţean.