Au ajuns în pragul disperării! Părinții lui Bogdan reclamă DNA la Instanța Supremă și acuză tergiversarea dosarului

Au ajuns în pragul disperării! Părinții lui Bogdan reclamă DNA la Instanța Supremă și acuză tergiversarea dosarului

Părinţii poliţistului Bogdan Gigină, polițistul decedat când se afla în coloana oficială a fostului vicepremier Gabriel Oprea, acuză tergiversarea anchetei în cazul morții unicului lor copil. Mai mult, după mai bine de doi ani de așteptări, aceştia au depus plângere la Instanţa Supremă, cerând urgentarea dosarului, deoarece procurorii nu au trimis dosarul în instanţă.

Reamintim că urmare acestei tragedii, Gabriel Oprea, la acea vreme în fruntea ministerului de Interne, și-a prezentat demisia. În decembrie 2016, a fost începută urmărirea penală faţă de Oprea, pentru abuz în serviciu. Dosarul bate însă pasul pe loc.

În seara de 20 octombrie 2015, în jurul orei 19.00, agentul de poliţie Bogdan Gigină a fost implicat într-un accident de circulaţie în urma căruia a suferit o hemoragie cranio-cerebrală, consecinţă a unui traumatism cranio-cerebral şi facial cu fractură craniană, leziuni care i-au cauzat decesul, potrivit antena3.

SCANDALOS! Ce se întâmplă cu DOSARUL la doi ani de la moartea polițistului Bogdan Gigină. România, sub ZODIA anchetelor și audierilor...

Agentul de poliţie Bogdan Gigină avea 28 de ani. La momentul producerii accidentului, Bogdan Gigină făcea parte dintr-un dispozitiv de însoţire a fostului ministru Gabriel Oprea.

Ne puteți urmări și pe Google News

Anchetatorii au arătat că poliţistul circula cu o viteză de 84 km/h, în condiţii de vizibilitate redusă determinate de întuneric şi ploaie. Dinamica producerii accidentului şi lipsa unor manevre de frânare determină concluzia că poliţistul nu a văzut obstacolele de pe carosabil (amenajările rutiere temporare) înainte de a intra în contact cu primul dintre acestea.

Mesajul ÎNFIORĂTOR al FAMILIEI polițistului BOGDAN GIGINĂ: ”Domnule OPREA, când sărbătoreați alături de FIICA dumneavoastră, noi PLÂNGEAM o placă rece în CIMITIR”

Care au fost PRIMELE ACUZAȚII ale procurorilor

„Oprea Gabriel este cel care a determinat, prin încălcarea dispoziţiilor legale menţionate, prezenţa victimei Gigină Bogdan-Cosmin ca motociclist într-o coloană oficială, împrejurare în care acesta a decedat. În ceea ce priveşte cauza accidentului de circulaţie constând în viteza de deplasare (84 de km/h) şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice, din probele administrate pe parcursul urmăririi penale rezultă indicii rezonabile că această cauză a fost determinată de către ministrul de interne Oprea Gabriel.

Viteza de deplasare era stabilită în mod implicit de către ministrul de interne prin comunicarea destinaţiei şi a momentului precis la care aceasta trebuia să ajungă la destinaţie. De altfel, acesta era singurul în măsură să solicite mărirea vitezei de deplasare dincolo de depăşirea limitei de siguranţă”, precizau procurorii anticorupţie în septembrie 2016, după aproape un an de la moartea lui Bogdan.

Tot la acea vreme,  instituţia anticorupţie a cerut avizul Senatului pentru începerea urmăririi penale faţă de Gabriel Oprea, senatorii respingând cererea. Ulterior, Gabriel Oprea a demisionat. El a fost apoi chemat la DNA pentru audieri şi s-a declarat nevinovat. „Adevărul este că sunt nevinovat, eram în timpul serviciului. Din păcate, poliţistul a căzut în cele trei gropi care nu erau semnalizate corect, nu erau semaforizate”, a spus Oprea în seara zilei de 6 octombrie, la ieşirea din sediul DNA. Declaraţiile fostului ministru de Interne au revoltat familia poliţistului. Mama lui Bogdan a reacţionat, spunând că nevinovat este fiul ei care, după 12 ore de program, obosit şi cu hainele ude din cauza ploii, se afla în post pentru a se asigura că fostul ministru ajunge în siguranţă acasă.

Miting în memoria poliţistului Bogdan Gigina. Aproape 1.000 de persoane au protestat în faţa Ministerului de Interne şi Guvernului | GALERIE FOTO

În decembrie 2016, urmărirea penală faţă de Gabriel Oprea, pentru abuz în serviciu

Mai departe, DNA a început, în decembrie 2016, urmărirea penală faţă de Gabriel Oprea, pentru abuz în serviciu pentru folosirea resurselor umane şi materiale ale MAI pentru a beneficia în mod ilegal de coloană oficială şi ucidere din culpă. Au fost puşi sub urmărire penală şi reprezentanţii firmei de proiectare şi execuţie de instalaţii de gaze naturale, care nu au semnalizat groapa în care a căzut agentul de poliţie. În ancheta lor, procurorii au verificat trei cauze care au dus la decesul lui Bogdan: prezenţa sa ca motociclist într-o coloană oficială, viteza de deplasare şi neadaptarea acesteia la condiţiile meteorologice şi modalitatea deficitară de semnalizare a obstacolelor existente pe carosabil.