Bătaie ca-n filme în cancelarie. Două profesoare din Vaslui s-au încăierat de față cu colegii dintr-un motiv incredibil

Bătaie ca-n filme în cancelarie. Două profesoare din Vaslui s-au încăierat de față cu colegii dintr-un motiv incredibil

Scenă incredibilă în cancelaria Școlii Virgil Caraivan din Suletea, Vaslui. După o ceasrtă cruntă, două cadre didactice s-au lovit în cancelarie. Bătaia s-a terminat la Poliție.

O profesoară în vârstă de 34 de ani de la Școala "Virgil Caraivan" din comuna Suletea, județul Vaslui, s-a ales cu dosar penal după o bătaie în cancelarie. Aceasta i-a aplicat mai multe lovituri unei învățătoare de 26 de ani de față cu celelalte cadre didactice, scrie bzi.ro. Se pare că victima, este soția primarului comunei Suletea, Ciprian Tamas.

Scandalul a izbucnit de la o datorie pe care edilul ar fi avut-o către soțul profesoarei. Iritată de atâtea reproșuri, învățătoarea a stropit-o pe cealaltă cu suc. IÎ replică, profesoara i-a aplicat cu toată puterea o palmă tinerei.

Scandalul a început pe holul școlii în prezența elevului de serviciu, după care s-a mutat în cancelarie. Potrivit unor martori, deși cadrele didactice au încercat să le despartă pe scandalagioaice s-au ales cu lovituri.

Ne puteți urmări și pe Google News