Balul contabililor, un eveniment terminat cu bilanţul ideal: toată lumea fericită
- Daniel Măgureanu
- 25 septembrie 2017, 21:48
La puțin timp după ce sărbătoriseră Ziua Națională a Contabilului Român, eveniment ajuns la cea de-a XIII-a ediție, contabilii s-au regrupat la Balul profesiei contabile, organizat de CECCAR Filiala București. A fost un eveniment rafinat, organizat într-un prestigios hotel din centrul Capitalei, mediul perfect pentru ca gardienii calculelor şi previziunilor economice elaborate să se cunoască mai bine şi să consolideze relațiile interinstituționale.
Printre invitaţii de marcă prezenţi la acest eveniment dedicat elitei contabililor au fost prezenţi preşedintele Corpului Experţilor Contabili şi Contabililor Autorizaţi în România - Filiala Bucureşti, Aurel Andrei, dar şi preşedintele Consiliului Superior al Corpului Experților Contabili și Contabililor Autorizați din România (CECCAR), prof. univ. dr. Robert Aurelian Șova.
Muzica rafinată, băuturile fine, preparatele culinare inspirate din reţetele restaurantelor prezente în ghidul Michelin şi eleganţa specifică unui bal au fost ingredientele de forţă. În acest ambient discuţiile despre costurile îndatorării, reflectarea în contabilitate a cesiunii de creanțe sau despre înregistrarea diferenţelor de curs valutar aferente depozitelor pe termen scurt în valută au avut alte nuanţe, ceva mai relaxate ca de obicei.
Odată epuizate şi subiectele care le ocupă vieţile zi de zi, cei mai curajoşi contabili au încins ringul de dans şi au dat frâu liber distracţiei. Cu siguranţă, seara a fost prea scurtă pentru toţi cei prezenţi, dar vor mai fi şi alte ocazii de revedere. Câteva concluzii ale participanţilor au demonstrat cele menţionate mai sus.
„A fost superb. O seară deosebită în care discuţiile despre profesia noastră s-au împletit excelent cu atmosfera. Mulţumesc pe această cale organizatorilor care au reuşit să ne strângă la un loc. M-am întâlnit aici şi cu un coleg din Franţa şi am discutat cu el despre cum este practicată contabilitatea în Hexagon”, ne-a declarat unul dintre auditorii financiari invitaţi la eveniment.
Ziua Națională a Contabilului Român se sărbătoreşte la 21 septembrie şi a ajuns la cea de-a XIII-a ediție.