BALENA ALBASTRĂ ucide din nou! Două surori s-au ARUNCAT de la etajul 10 al unui bloc

BALENA ALBASTRĂ ucide din nou! Două surori s-au ARUNCAT de la etajul 10 al unui bloc

O adolescentă de 15 ani a filmat un clip de adio, înainte ca ea și sora ei, de 12 ani, să sară de la etajul 10 al blocului în care locuiau, într-o sinucidere suspectată că ar avea legătură cu Balena Albastră.

Cele două surori vitrege din Rusia au fost găsite pe caldarâm, în fața unui bloc de apartamente din Izhevsk. Telefoanele și computerele fetelor vor fi analizate, pentru a se vedea dacă este vorba despre un „joc” numit Balena Albastră.

Polițiștii spun că „jocurile” de acest tip de pe internet fac victime în rândul copiilor sau adolescenților deprimați, care nu primesc ajutor sau consiliere psihologică.

Polițiștii ruși anchetează acum dacă moartea tragică a celor două surori vitrege este legată de celebrul „joc” online Balena Albastră, scrie Daily Mail.

Ne puteți urmări și pe Google News

Maria Vinogradova, 12 ani, și sora ei, Anastasia Svetozarova, 15 ani, au fost găsite moarte, întinse pe caldarâmul acoperit de zăpadă, în fața blocului lor din Izhevsk, în vetul Rusiei. Se pare că au sărit de pe acoperișul blocului cu 10 etaje.

Maria se pare că a fost supărată și „deprimată” când mama fetelor a dus-o la un medic ginecolog, după ce a început o relație cu un băiat pe nume Dmitri. Mama era „furioasă” că avea prieten, relatează presa. Se pare că și Anastasia era tristă, spun prietenii.

Sute de copii și adolescenți din Rusia și-au luat viața, în ultimii ani, după ce au fost spălați pe creier de mentori demenți, online, care le cer să treacă 50 de „teste”, care culminează cu sinuciderea. Balena Albastră și alte „jocuri” similare care îndeamnă la sinucidere fac ravagii în rândul tinerilor cu depresie, spun polițiștii.

Cu câteva secunde înainte de a muri, Maria a postat o fotografie cu prietenul ei și a scris un mesaj adresat lui, cu zâmbete și inimioare, spunând: „Iartă-mă, te rog. Te iubesc foarte mult. Știu că vei găsi pe cineva mai bun decât mine”.

Anastasia a înregistrat un video în care spunea: „La revedere tuturor! Vă iubesc pe toți! Este adevărat! Vă iubesc foarte, foarte mult.”

Acum patru luni, generalul maior Alexey Moshkov,șeful departamentului împotriva criminalității online din Ministerul rus de Interne, a avertizat că în 2017 în total 1.339 de grupări de sinucigași au fost descoperite, acestea având o audiență de 12.000 de utilizatori și peste 200.000 de postări. Au fost deschise 230 de anchete penale și 19 administratori ai acestor grupuri au fost arestați.

Acești criminali își aleg victimele din rândul copiilor și tinerilor nefericiți care sunt onlien și, în cazul Balenei Albastre, îi fac să îndeplinească diverse sarcini pentru a-și provoca singuri răni și în final a se sinucide.