Avertismentul lui Cozmin Gușa pentru România: "Țara noastră ar putea fi abandonată de UE"
- Theodora Sutiu
- 8 martie 2017, 09:26
Cozmin Gușă a vorbit despre ideea "Europa cu două viteze". Conform spuselor consultantului politic la ora actuală, ne aflăm în faza în care nu ştim dacă Uniunea Europeană mai are un viitor. "O Europă cu două viteze înseamnă abandonarea părţii noastre de Europă către zona Euroasiatică. Eu nu vreau să alarmez pe nimeni, dar suntem în faza în care nu ştim dacă UE mai are un viitor", a declarat el.
Consultantul politic este de părere că subiectul România va fi politizat, și se teme că țara noastră ar putea fi "abandonată" de Uniunea Europeană.
" În primul rând, negocierea integrării României în Uniunea Europeană a fost prost administrată, a fost administrată execrabil. Ea s-a desfăşurat în timpul unei guvernări PSD, când eu eram secretatul general al partidului, nu am fost implicat în negocieri, dar partidul a fost implicat. Acea negociere care a fost dusă atunci a fost din poziţia unei ţări cu statut de ţară învinsă, învinsă în Războiul Rece.
. Blocul comunist a pierdut bătălia şi noi am fost trecuţi imediat în acea postură de ţară învinsă. Negocierea a fost foarte proastă, noi am fost neasistaţi, nu am beneficiat de avantataje, drept dovadă că din fostele ţări comuniste ne-a venit rândul mai la coadă, cu cenuşăresele, nu cu grupul de la Vişegrad care s-a integrat mai repede şi a beneficiat şi de fonduri în plus", a explicat consultantul politic la Realitatea TV.
Cozmin Gușa a vorbit și despre însemnătarea integrării României în UE. "Nu vorbim de libera circulaţie care se negociase mai devreme şi care a fost o realizare în mandatul lui Ioan Rus, ca ministru de interne. Vorbesc de consecinţele economice: marii câştigători ai integrării sunt corporaţiile multinaţionale, cele de la nivel european, sunt ale companii, precum OMV care a primit un cadou care se numeşte Petrom şi care exploatează petrolul României la cea mai mică redevenţă posibilă din lume, adică statul român nu câştigă nimic din asta. Sunt companiile de distribuţie de gaz, una franceză şi una germană, care au primit la un preţ derizoriu distribuţia de gaz din România, un lucru de asemenea strategic şi profitabil. Sidex-ul pe care l-am dat aproape gratis tot unui investitor dintr-o ţară a Uniunii Europene care acum şi-a făcut Brexit. Şi pot să adaugat la această listă un număr mare de companii şi de ţări care au transformat România mai mult într-o ţară de consum decât într-o ţară de producţie, într-o piaţă de desfacere", a completat Cozmin Guşă.
Conform acestuia, dacă vrem să măsurăm eficacitatea integrării României, trebuie să recunoaştem că avem un mare deficit. "Fondurile pe care noi le-am atras nu cred că rivalizează cu profitul pe un an al acestor companii care au primit pe preţuri foarte mici cea mai mare mare din capacitatea industrială şi de producţie românească. Asta a însemnat în mare integrarea noastră europeană, bineînţeles cu punctele bune, pentru că aceste companii au adus know-how şi au integrat o mare parte din salariaţii de frunte din ţară care nu au mai plecat din România. Dar repet, în termeni destul de clari, pragmatici: România ca entitate naţională a înregistrat un mare, mare deficit în relaţia cu UE şi practic beneficiarii sunt în altă parte, inclusiv la vectorii negocierii României, respectiv Franţa şi Germania", susține aceasta.
"Aici ne aflăm noi, după o negociere foarte proastă, cu un rezultat al integrării execrabil şi cu imposibilitatea noastră de a ne spune punctul de vedere când vorbim", a completat el.
Viitorul UE post Brexit
"Eu nu vreau să alarmez pe nimeni, dar asta este o întrebare al cărui răspuns nu îl ştim. Suntem în faza în care nu mai ştim să răspundem la întrebarea dacă Uniunea Europeană mai are un viitor. Atât de gravă este situaţia. Franţa este şi ea calimitată din punct de vedere politic, cu nişte lupte subterane, de la rusofilia lui Marine Le Pen, până la apartenenţa unor grupuri de afaceri mari şi lacome a domnului Emmanuel Macron şi problemele domnului Fillon, de asemenea. Ţările importante din Uniunea au mari probleme economice şi politice, dar asta nu le-a împedicat să negocieze cu alte ţări fel de fel de poziţii comune. Euro, moneda, are un statut incert, iar faptul că Brexitul a fost îmbrăţişat de SUA ne dăm seamă că se crează o presiune asupra blocului european care astăzi se află prins într-o menghină şi nici măcar nu ar fi foarte grav blocul european ar fi independent din punct de vedere energetic, al circulaţiei monedelor şi al influenţei pe pieţele financiare", a detaliat Cozmin Guşă.
Conform acestuia, ne dăm seama că viitorul UE este incert şi că planul desenat de Juncker este unul şchiop pentru că nu este unul sincer.