Mi-am permis să numesc ziua de 21 august 1968 o zi astrală pentru România. În zorii zilei de 21 august, o jumătate de milion de soldaţi sovietici, bulgari, polonezi, est-germani şi maghiari invadau Cehoslovacia. 29 divizii, 7 500 tancuri şi 1000 avioane spulberau “Primăvara de la Praga”.

Câteva ore mai târziu, de la Balconul CC al PCR în fața unei mulțimi uriașe Nicolae Ceaușescu spunea: „Invadarea Cehoslovaciei de către trupele Pactului de la Varşovia constituie o mare greşeală şi o ameninţare pentru pacea în Europa, pentru soarta socialismului în lume şi este o zi a ruşinii pentru mişcarea internaţională. Nu există nici o justificare şi nu există nici un motiv care să facă admisibilă, fie şi numai pentru o clipă, ideea unei intervenţii în treburile interne ale unui stat socialist frăţesc (…) Nici un străin nu are dreptul de-a spune ce formă trebuie să capete construirea socialismului”. O declarație de independență după „testamentul lui Dej”. Adică Declaraţia cu privire la poziţia Partidului Muncitoresc Român în problemele mişcării comuniste şi muncitoreşti internaţionale, considerat apoi primul pas într-o politică de emancipare relativă faţă de URSS și prezentată între 15 – 22 aprilie 1964, în cadrul Plenarei Lărgite a C.C. al P.M.R. De ce consider alături de alți istorici că este o zi astrală a României? Dincolo de declarația de independență, de frondă fățișă împotriva URSS pentru prima oară de la instalarea dictaturii bolșevice în România, Națiunea era solidară cu liderul ei, fie el chiar communist. Zeci de mii de foști deținuți politici – eliberați doar cu 4 ani înainte - s-au oferit voluntari pentru apărarea țării, invadarea României fiind aproape iminentă. Zeci și sute de intelectuali printre care Andrei Pleșu (19 ani), Ioan Alexandru, Paul Goma, Al.Ivasciuc (fost deținut politic), Adrian Păunescu și mulți mulți alții s-au înscris de bună voie în Partidul Comunist Român (denumire din 24 iulie 1965 la cererea expresă a lui Nicolae Ceaușescu).

Un regim odios, totalitar, impus cu armele de sovietici, prin falsificarea voturilor și exterminarea intelectualității și elitelor românești era sprijinit de Națiune. Un partid care la 23 august 1944, ziua loviturii de stat, avea conform datelor SSI circa 1.200 de membri dintre care 800 alogeni, reușea să coaguleze o țară. E drept toate aceste lucruri s-au făcut datorită anti-sovietismului românesc. De care în niciun caz nu sunt vinovați românii.

Dar să încercăm să facem un exercițiu de imaginație, desi istoria nu poate face cu „dacă“!

În 1968 România „împlinea” 10 ani de când se retrăseseră trupele sovietice din țară. Meritul incontestabil al lui Dej, dar și al lui Emil Bodnăraș, un personaj care ar trebui reevaluat și care în 1968 a avut iarăși un cuvânt greu prin relațiile sale cu China, care ne-a garantat independența în fața unei invazii sovietice.

Ce s-ar fi întâmplat dacă în 1968 sovieticii invadau România, conform „planului Dnester”? Îmi poate garanta cineva că mai plecau de aici? Exista decembrie 1989 cu trupele sovietice în țară sau altul era scenariul debarcării lui Ceaușescu? Planul Dnester a reușit după 21 de ani în 1989. Iată pentru curioși care erau cele 5 puncte ale operațiunii, culmea, împlinite în decembrie:

1) preluarea conducerii Armatei şi Securităţii de către un înalt ofiţer român recrutat de organele sovietice;

2) crearea unui Front al Salvarii Naţionale – care figura şi în planurile Kremlinului pentru instalarea de guverne prosovietice în Grecia şi Spania;

3) atragerea simpatiei internaţionale prin lansarea zvonului că zeci de mii de oameni au fost ucişi de terorişti străini, veniţi în ajutorul lui Ceauşescu;

4) informarea permanentă a Moscovei asupra stadiului loviturii de stat;

5) solicitarea intervenţiei militare a URSS, în cazul în care succesul loviturii de stat ar fi fost periclitat.

Vorba prietenului Dan Andronic: „pentru a înțelege prezentul este nevoie să cunoaștem și să explorăm trecutul”!