Editura Evenimentul si Capital

ATENTAT în SUEDIA. Patru răniți cu focuri de armă de pe un scuter

Patru oameni au fost împușcați într-o mașină, în Suedia
Autor: | | 2 Comentarii | 1255 Vizualizari

Patru oameni au fost răniți, între care unul grav, duminică seara, în centrul marelui oraș suedez Malmo, cu focuri de armă trase de indivizi care circulau pe un scuter.

La fața locului, poliția a găsit un rănit care a fost transportat imediat la spitalul orașului. "Alți trei răniți reușiseră să se ducă prin mijloace proprii la spital", a precizat poliția. Potrivit unor martori intervievați de cotidianul SydSvenskan, unele persoane riverane i-ar fi transportat pe răniți la spital cu mașinile proprii. “Agresorii ar fi fugit cu un scuter. O anchetă a fost deschisă pentru tentativă de omor. Niciun suspect nu a fost reținu”', arată un comunicat al poliției. Mai mulți martori la scenă — citați în presa suedeză — au evocat o cursă de urmărire între mașina în care se aflau cele patru victime și două scutere.

Mașina urmărită de indivizi pe scutere ar fi derapat de la traseu și și-a terminat cursa lovindu-se de un copac. Mai mulți indivizi, cu fețele acoperite, ar fi deschis atunci focul asupra vehiculului, trăgând vreo 20 de gloanțe, susține cotidianul Expressen. “Focurile au fost trase cu armă automată”, indică un martor. Una dintre persoanele atacate, rănită la cap, se află în stare critică.

Dacă Suedia cunoștea în general o criminalitate relativ slabă, cartierele defavorizate din Stockholm, Göteborg și Malmo cunosc de mai mulți ani o creștere a violenței, atribuită de autorități rivalităților între bande pentru controlul traficului de droguri și al prostituției.

La sfârșitul lunii august, un copil de opt ani fusese ucis de o grenadă aruncată într-un apartament din Göteborg, unde era domiciliat un individ condamnat într-un dosar pentru reglare de conturi în cadrul comunității somaleze.




Alte articole din categoria: Internaţional

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
ziare.com
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate