O asistentă ROMÂNCĂ își invita amanții acasă, îi droga și apoi le fura banii

O asistentă ROMÂNCĂ își invita amanții acasă, îi droga și apoi le fura banii

O asistentă din România a șocat Italia datorită metodelor de a jefui bărbaţii care-i cădeau în capcană. Femeia își invita amanții acasă, îi droga și apoi le fura bani de pe carduri, notează Gazeta românilor din Italia.

Femeia de 35 de ani lucra pe secția de Ortopedie a unui spital din Padova, acolo unde își racola victimele din rândul pacienților. După ce reușea să stabilească cu bărbații o relație, românca îi invita acasă şi îi droga.

"Carabinierii au descoperit în casa româncei, în timpul unei percheziții, un adevărat ”arsenal” de droguri furate din spital. Cu Diazepam pus într-un pahar de vin roșu, românca își droga amanții și apoi le fura cardurile bancare. În timp ce victimele dormeau în apartamentul ei, tânăra mergea la un bancomat și retrăgea diverse sume de bani", mai scrie gazetaromaneasca.

Românca a fost denumita de presa din Italia drept "asistenta diabolică". În total, femeia a reușit să fure 20.000 de euro, bani pe care i-a trimis familiei din țară prin intermediul unui cunoscut sistem de transfer monetar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Unul dintre amanții româncei a descoperit că femeia îl droga și îi fura banii de pe card adresându-se imediat poliției. Astfel, bărbatul a aflat de la polițiști că nu este singura victimă și că românca făcuse și alte victime.