Ambasadoarea Olandei NE MINTE DIPLOMATIC! Nu este prima petrecere la care a participat alături de "corupți". AMĂNUNTE INCENDIARE
- Dan Andronic
- 5 ianuarie 2018, 07:08
Ambasadoarea Olandei a fost fotografiată de "Cancan" petrecând în compania a cel puțin două persoane, ce intră în categoria "corupților". O fotografie care a stârnit reacții puternice, atât din partea presei, cât și din partea oficialilor olandezi. Care au spus că a fost o întâmplare. Numai că EvZ a descoperit că nu este prima petrecere alături de familia Anca și Nelu Iordache! Deci, unde-i întâmplarea?
Potrivit fotografiei publicată de Cancan, ambasadoarea Olandei, Stella Ronner-Grubacic a petrecut noaptea de Revelion alături de familia lui Nelu iordache, persoană ce poate intra în categoria "corupților" potrivit standardelor afișate de ambasadoarea Ronner-Grubacic. Omul de afaceri Nelu Iordache, administrator al SC Romstrade SRL, a fost condamnat în decembrie 2017 de Tribunalul Bucureşti la 6 ani şi 3 luni închisoare cu executare într-un dosar în care este acuzat de mai multe infracţiuni, printre care şi fraude cu fonduri europene alocate pentru construcţia autostrăzii Nădlac - Arad. Deci cu câteva zile înainte ca ambasadoarea Olandei să chefuiască alături de el.
Reacția Ministerului de Externe olandez a fost previzibilă: aceștia ne-au spus că hotelul unde a fost cazată familia ambasadoarei “a organizat o cină cu ocazia Revelionului, la care au participat sute de invitaţi” şi că “nu a existat nicio consultare prealabilă cu doamna ambasador cu privire la amplasarea la masă”. Numai că informații noi publicate de Cancan ne arată o cu totul altă realitate:
"Ambasadoarea Olandei a discutat personal cu reprezentanţii hotelului de lux Teleferic, patronat de milionarul Ştefan Ţînţ, pentru ca masa ei să fie mutată, iar ceea ce a dorit Excelenţa Sa, Stella Ronner Grubacic, s-a şi întâmplat, ea fiind mutată împreună cu familia ei şi cu familia Regelui Asfaltului Nelu Iordache la o altă masă, aflată mai în spate, acolo unde muzica nu se auzea atât de tare. La masa la care au stat membrii familiei Grubacic şi cei ai familiei Iordache a luat loc, la un moment dat, şi fostul comisar-şef din cadrul DGA, Petru Pitcovici, arestat în trecut pentru că ar fi ajutat reţeaua de traficanţi de cocaină condusă de Dan Chioru, pe numele său real Sandu Simion."
Numai că minciunile "diplomatice" par să nu se oprească aici.
Mai mult surse din anturajul unor participanți la petrecere, contactate de EvZ, ne-au declarat că evenimentul relatat, sărbătorile petrecute anul acesta de ambasadoarea Olandei la București, alături de familia Nelu și Anca Iordache, nu este primul de acest fel!
În 2016, cele două familii, Iordache și Ronner-Grubacic, au petrecut sărbătorile de iarnă la același hotel, Teleferic, împreună. Cot la cot au mâncat, au băut și au dansat, fără ca cineva să sesizeze acest lucru. Au stat la aceeași masă, s-au distrat împreună, exact cum s-a întâmplat și în urmă cu câteva zile.
Le-a plăcut atât de mult încât au repetat experiența și în 2017.
O situație normală, în care două familii sunt prietene, Iordache și Ronner-Grubacic, a fost transformată într-o operațiune de dezinformare. Din informațiile noastre, soția lui Nelu Iordache este prietenă intimă cu ambasadoarea Olandei, fiind nedespărțite.
De ce a fost nevoie de o minciună atât de "diplomatic" ticluită?
Ce se ascunde în spatele negării vehemente, alăturarea ambasadoarei Stella Ronner-Grubacic de Nelu Iordache fiind pusă pe seama întâmplării?
Mai mult, se susține că ambasadoarea nu avea habar cine-i soțul doamnei Iordache. O minciună cât casa! Cele două doamne sunt prietene nedespărțite!
Tot dintr-o întâmplare au petrecut împreună și în 2016?
După cum vedeți sunt o mulțime de întrebări al căror (posibil) răspuns este cel puțin jenant pentru un reprezentant diplomatic.