În toamna anului 2014, Bucureștiul a primit dreptul de-a organiza patru partide ce se vor desfășura la Campionatul European din 2020.
UEFA a validat astfel, capitala României, pentru participarea la un eveniment care, ca dimensiune și anvergură, este fără precedent pentru noi. Așadar, bunăvoință de la Nyon a existat, promisiuni românești au fost, dar concretul întârzie să se nască. După trei ani și jumătate, n-am realizat mai nimic. Renovarea stadioanelor bucureștene a început cu întârziere sau n-a început deloc, proiectul liniei de metrou Otopeni – București este lămurit – nu se poate - iar varianta unui metrou de suprafață se află în stadiu de proiect, în cel mai bun caz. În rarele ocazii în care au catadicsit să vorbească despre subiectul Euro 2020, oficialii FRF au dat asigurări că situația este sub control. Premierul Mihai Tudose a stricat petrecerea, în seara în care a anunțat că va fi consiliat de Gică Popescu. „Am bătut palma cu UEFA, am fost foarte mândri în momentul ăla. Nu s-a făcut nimic. Riscăm să ne facem de râs” Se observă aici impersonalul „nu s-a făcut nimic”. Personalizat, „nu s-a făcut nimic” revine cabinetului Victor Ponta, în funcție în 2014, atunci când UEFA a anunțat orașele gazdă. Apoi, în ordinea numerelor de pe tricou, cabinetelor Dacian Cioloș, Sorin Grindeanu și actualului guvern. Mingea este în terenul Ministerului Dezvoltării, dar deocamdată nu este jucată. Între atâtea războaie interne, Mihai Tudose a ieșit din tranșee și a recunoscut: „Nu ne pricepem la fotbal”, motivând cooptarea lui Gică Popescu. Să nu te pricepi la fotbal, nu e o vină, dar în cazul ăsta vorbim despre infrastructură, nu despre alcătuirea unei naționale decentă. Îngrijorător de vreo patru ani este că Răzvan Burleanu nu pricepe fotbalul, dar îl conduce cu nonșalanța superioară a turistului care se plimbă în șlapi, pe faleză.
Situația lui Gică Popescu este departe de-a fi lămurită, iar fostul căpitan al Barcelonei, impresionant altădată prin plasament și promtitudinea întâlnirii cu mingea, nu se grăbește să o explice. În aceste zile, centrul de interes s-a mutat dinspre imposibilitatea de-a organiza meciurile de la Euro spre trecutul lui Popescu: condamnat în „Dosarul Transferurilor”. Mai mult, se repune pe tapet dosarul de colaborator al Securității. La 18 ani, fundașul Craiovei a dat câteva note banale despre colegul de cameră, Emil Săndoi, înaintea unei deplasări la Monaco. „Îi plăceau muzica și filmele”, spunea Popescu. „Îmi plăcea și tenisul”, afirma Săndoi, în momentul devoalării marelui dosar. La fel ca și în alte cazuri, și aici au fost „tocați” colaboratorii Securității, nu securiștii care racolau. Revenind la consilierul premierului, acesta va fi un manager de proiect. Gică Popescu nu îi ia locul nimănui în această funcție, pentru căpână acum n-a existat un coordonator al acestui proiect! Debandada organizatorică este la apogeu, pentru că un asemenea „regizor” nu poate fi numit politic. Vă gândiți deja să vedeți meciuri de la Euro 2020, găzduite de „Arena Națională”. Nu vă pripiți. „Riscăm să ne facem de râs”, spune același premier vremelnic, ca orice premier. Dar rușinea, va reveni cui? Va fi un proces colectiv cu vinovați fără vină, cu pasarea responsabilității și trasoare trase încrucișat. Am mai văzut filme cu scenariul ăsta. Bucureștiul a reușit deja contraperformanța de-a nu fi în stare să găzduiască Europeanul de Gimnastică din 2017, care a ajuns, totuși, la Cluj. În fotbal e altceva, iar mutarea celor patru meciuri de la Euro într-un alt oraș din România nici nu intră în discuție. Așa că așteptăm să nu călcăm pe urmele Columbiei. Sud-americanii au ratat organizarea Mondialului din 1986, care a ajuns în Mexic, țară măcinată de un cutremur devastator, produs în 1985. Columbienii au avut scuze solide pentru acel eșec: războiul civil provocat de Pablo Escobar, gherile și grupări paramilitare. Noi, ce argumente vom confecționa? Unele solide și argumentate, pentru că întotdeauna e vorba despre cum nu se poate face, nu cum se face.
Recomandările noastre
