Alexandrina Cantacuzino, nora lui Grigore Canatcuzino, zis Nababul, a fost o personalitate uluitoare, care a ajutat din tot sufletul românii, mai ales în timpul Primului Război Mondial. Când toți părăsiseră Bucureștiul și se retrăseseră în Moldova, la Iași, Alexandrina Cantacuzino a rămas în „țara pierdută” și a ajutat.

La 13 octombrie, anul acesta, o femeie dornică de a-i reda locul prințesei Alexandrina Cantacuzino a reușit, după ani de căutări, să-i descopere mormântul. Acesta a fost  găsit în pargină, în Cimitirul Bellu Ortodox, după 72 de ani. Chiar în ziua în care, cu 72 de ani în urmă, prințesa fusese înmormântată.

Rugină, păianjeni, sticle de alcool, buruieni, grilaj rupt, materiale aruncate. Acestea le-a găsit la mormântul Alexandrinei Cantacuzino (1878-1944) actuala Președintă a Societății Naționale a Femeilor Ortodoxe Române (SNFOR) d-na Elena Cârlan-Ungureanu. Și sub toate acestea a fost descoperită simpla și modesta cruce din fier beton. Lângă mormântul ei... cavoul lui  Grigore Cantacuzino-Nababul...

Alexandrina Cantacuzino în tinereţe –ANR, Colecţia Documente Fotografice IV 315

Pentru a afla cine a fost Alexandrina Cantacuzino am vorbit cu un om pasionat de viața ei și, mai ales, de faptele ei deosebite:  Anemari Monica Negru, istoric și editor la Arhivele Naționale ale României.

Așadar, iată, pe scurt, povestea Alexandrinei Cantacuzino.

-Cine a fost Alexandrina Cantacuzino?

-Alexandrina Cantacuzino s-a născut la 27 septembrie 1876,  în comuna Ciocăneşti, judeţul Ilfov, tatăl său fiind din familia Pallady, ofiţer de carieră, iar mama sa din familia Kreţulescu. Rămasă orfană de mamă, a fost crescută şi educată de o mătuşă din familia Ghica în Franţa, unde a arătat interes pentru limbi străine, istorie, retorică şi economie. În anul 1899, Alexandrina Pallady s-a căsătorit cu politicianul conservator Grigore G. Cantacuzino şi au avut trei fii, Gheorghe, Constantin și Alexandru. Originile aristocratice ale familiei Cantacuzino i-au conferit Alexandrinei şi titlul de prinţesă. Alexandrina Gr. Cantacuzino a fost o lideră reprezentativă a mişcării feministe interbelice, afirmată pe plan naţional şi internaţional.

Alexandrina Cantacuzino asistentă medicală la Spitalul 113 în anii Primului Război Mondial – ANR, fond Familial Cantacuzino, dosar 284, f. 21.

 

-Ce a însemnat ea pentru mișcarea feministă din România?

-Alexandrina Cantacuzino avea o vastă cultură şi voinţă puternică, ea fiind considerată o foarte bună oratoare, de nivel european. Prin numeroasele articole, discursuri, comunicări, publicate în limba română sau franceză, şi-a făcut cunoscute convingerile feministe. Prin călătoriile sale în Franţa, Egipt, India, Grecia, Bulgaria, Maroc, Turcia, Ierusalim, America, ea a răspândit ideile feminismul românesc. Alexandrina Cantacuzino a întemeiat şi a condus diverse asociaţii feministe, care militau pentru îmbunătăţirea situaţiei femeii române, precum Societatea Ortodoxă Națională a Femeilor Române (1918-1944), Consiliul Naţional al Femeilor Române, Asociaţia „Casa Femeii”, Societatea „Solidaritatea”, „Ţesătoarea”, „Uniunea Intelectuală Română”, „Mica Inţelegere Feminină”. A fost aleasă şi vice-preşedinta asociaţiei Consiliul Internaţional al Femeilor - International Counsil of Wommen (I.C.W.). Alexandrina  Cantacuzino a susţinut şi din fonduri proprii, mişcarea de emancipare a femeii române, a contribuit la construirea și întreținerea de școli, cămine, cantine, spitale, biserici.

-Cum a acționat în timpul Primului Razboi Mondial, ce rol a avut?

- Alexandrina Cantacuzino a rămas la București în perioada ocupației germane 1916-1918, a activat ca membră a Crucii Roşii. Împreună cu alte membre ale Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române s-a îngrijit de buna funcţionare a unui spital de răniţi din Bucureşti – Spitalul 113. Spitalul 113 a fost subvenţionat de Banca Naţională a României şi instalat în localul Institutului societăţii din strada Principatele Unite nr. 63, unde au fost îngrijiţi 3200 ostaşi şi 120 ofiţeri români, a înlesnit evadarea din lagărele germane bucureştene a peste 106 ofiţeri şi soldaţi. Cursuri de adulţi au fost înfiinţate în spitalul Societăţii Ortodoxe, atelier de mărgele, atelier de coşuri şi rogojini pentru ocupaţia şi distracţia bolnavilor. Doamnele Alexandrina Cantacuzino şi Zoe Râmniceanu au organizat hrana prizonierilor şi o parte din gospodăria lagărelor Tonella şi Str. Frèrer. A înfiinţat supele populare acordate pentru populaţia săracă la grădiniţele şi şcolile Societăţii Ortodoxe Naţionale a Femeilor Române din Bucureşti.

 - Alexandrina a avut un fiu care a murit în condiții ciudate. Poate îmi spuneți ceva despre momentul arestării sale la domiciliu și despre moartea fiului său.

-Există şi ipoteza că Alexandrina Cantacuzino ar fi simpatizat idei legionare, documentele nu susţin însă această variantă. Ea fost o regalistă convinsă şi l-a susţinut iniţial pe regele Carol al II-lea. Dar când şi-a pierdut fiul, pe Alexandru –executat ca activist legionar – ea s-a distanţat, l-a criticat pe monarh. În acest context, Alexandrina Cantacuzino a fost izolată şi condamnată la domiciliu forţat de către regele Carol al II-lea în 1940. Alexandru Cantacuzino, avocat, diplomat, scriitor, comandant legionar, a avut o fiică, Smaranda, iar la 22 septembrie 1939 a fost executat la Râmnicu Sărat, în contextul masacrului elitei legionare din ordinul lui Carol al II-lea.

- De ce nu s-a știu despre mormântul ei nimic? De ce a fost uitată?

- Este uimitoare și pentru mine această atitudine qvasi-generală de ignorare a istoriei feminismului românesc, a documentelor care ilustrează aceast aspect, în special a Alexandrinei Cantacuzino, un lider recunoscut, cu numeroase iniţiative şi acţiuni sociale, culturale, religioase, naţionale. Este de înțeles pentru perioada regimului comunist în România, dar de atunci au trecut 25 de ani...

Până acum, Anemari Monica Negru, istoric și editor la Arhivele Naționale ale României,  a publicat două volume de documente despre mișcarea feministă din România interbelică: „Alexandrina Cantacuzino și mișcarea feministă din anii interbelici”, volumul I, Editura Cetatea de Scaun, 2015 și „Din istoria SONFR”, aceeași editură, în anul 2016.   Volumul al II-lea al lucrării „Alexandrina Cantacuzino și mișcarea feministă din anii interbelici” este finalizat de anul trecut și așteaptă tiparul.