ALERTĂ ÎN AEROPORT! Pasagerii au fost EVACUAȚI de URGENȚĂ
- Ionut Gogean
- 7 august 2018, 16:30
Alertă pe aeroportul din Frankfurt, unde o persoană a trecut de forțele de securitate fără a fi verificată. O parte din aeroport a fost evacuată, în timp ce îmbarcarea în unele avioane a fost suspendată.
Purtătoarea de cuvânt a poliției a menționat că cel puțin o persoană neautorizată a pătruns în zona de securitate.
Îmbarcarea a fost oprită la nivelurile A şi Z de la Terminalul 1 al aeroportulului din Frankfurt, anunță compania aeriană Lufthansa, într-un mesaj pe Twitter.
Aceeași compania e precizat că nu poate menționa despre câte zboruri ar putea fi amânate sau anulate.
Un incident similar, petrecut la data de 28 iulie a determinat anularea a 300 de zboruri pe aeroportul din Munchen. peste 30.000 de pasageri au fost atunci afectați.