Editura Evenimentul si Capital

Adrian Păunescu și demonul farselor | Istoriile lui Alex. Ştefănescu

Autor: | | 4 Comentarii | 2540 Vizualizari

În 1986, când Adrian Păunescu era în dizgraţie, eu şi Domniţa îl vizitam des, acasă la el, bucurându- ne de prietenia lui şi a tinerei lui soţii, Carmen. Adrian Păunescu avea pe atunci demonul farselor. Într-o bună zi...

Complicea lui, ştrengăriţa de Carmen, a dat telefon „tovarăşei” Maria Costache, redactor-şef al ziarului România liberă (de care aparținea și revista Magazin,la care lucram eu) şi, prezentându-se drept şefa de cabinet a secretarului cu propaganda al CC al PCR, a anunţat-o:


FOTO: Cu Adrian Paunescu, în 1986



– Ambasada... (și a spus numele unei țări din Orientul Apropiat) organizează o recepţie, în această seară, la ora 7. S-a hotărât ca din partea ziarului dumneavoastră să ia parte la recepţie tovarăşul Alex Ştefănescu. E o sarcină de mare importanţă.

Maria Costache m-a chemat imediat la ea. Era o femeie bună, dar îngrozită mereu de eventualitatea neîndeplinirii unei sarcini de partid. În plus, era oarecum contrariată de importanţa care i se dădea acolo, „sus”, unui insignifiant subaltern al ei, din redacția unui supliment al ziarului.

Agitată, roşie la faţă, cu ochelarii aburiţi, mi-a spus ce am de făcut. Și a adăugat că ar fi bine să îmbrac un costum închis la culoare (ceea ce nu aveam).

Am plecat acasă val-vârtej. Pe drum mi-am adus aminte că am totuşi un asemenea costum, cel pe care îl purtasem la propria mea nuntă, cu şaisprezece ani în urmă.

Domniţa mă aştepta cu masa. Spre dezamăgirea ei, i-am explicat că trebuie să plec de urgenţă. Am rugat-o să-mi scoată dintr-o debara costumul de mire, să-l verifice şi să-l perie, iar eu m-am repezit să fac un duş.

Proaspăt spălat, ferchezuit în grabă, îmbrăcat cu un costum care mă strângea la toate încheieturile, pentru că în şaisprezece ani care trecuseră de la nuntă mă îngrăşasem, am ajuns, cu ajutorul unui taxi, la ambasadă, pe la 7 fără 5 minute.

Adrian Păunescu, când plănuise farsa, alesese bine ambasada. Clădirea în cauză era în renovare şi, înconjurată de schele, te făcea să te gândeşti la casa lui jupân Dumitrache din „O noapte furtunoasă”. Ajuns în faţa ei, am rămas profund nedumerit. Eram leoarcă de sudoare, din cauza costumului gros şi a cravatei legate strâns. Mi-am scos întâi batista şi mi-am şters faţa de transpiraţie, apoi, gândindu-mă că sala de recepţii o fi rămas în funcţiune, am mers pe sub schele, pe un fel de punţi făcute din scânduri, până la intrarea în clădire. Arătam, cred, ca Rică Venturiano, în momentul în care se refugiază pe binale la îndemnul Ziţei.

Uşa de la intrare, murdară de var, era deschisă. Am intrat în clădire şi am dat peste scări de zugravi, roabe, saci cu ciment. Nici urmă de invitaţi. Transpirând şi mai tare, de enervare, cu inteligenţa blocată, m-am hotărât să explorez clădirea în întregime. Un miliţian de la o ambasadă vecină, observând că nu mai ieşeam, s-a luat după mine şi m-a somat:

– Staţi pe loc! Ce faceţi aici?

Loading...

Opiniile exprimate de invitații EVZ aparțin autorilor și nu reprezintă punctul de vedere al publicației

Pagina 1 din 2



Alte articole din categoria: Invitaţii evz

evz.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE Şi
FACEBOOK
evz.ro

Articole salvate