Accident cu un mort la Adjud

Accident cu un mort la Adjud

Grav accident de circulaţie la ieşirea din Adjud către Focşani. Şoferul unui Renault cu numere de Bacău a pierdut controlul asupra direcţiei de mers şi a intrat sub un tir, care era staţionat. Şoferul maşinii, care era singur în autoturism, a fost pur şi simplu strivit, el decedând pe loc.

A fost nevoie de intervenţia unui echipaj de la descarcerare pentru ca trupul neînsufleţit al şoferului să poată fi scos din maşina, care a ajuns sub tir. Potrivit unor surse, şoferul a fost pur şi simplu desfigurat, salvatorii dându-şi cu greu seama dacă victima este bărbat sau femeie. Poliţia se află la faţa locului pentru cercetări. Bărbatul decedat în accident se numeşte Valeriu M., are 65 de ani şi este din Oneşti. Potrivit informaţiilor primite de la faţa locului și citate de Monitorul de Vrancea, la momentul accidentului şoferul tirului dormea. El a auzit bubuitura, iar când s-a trezit a văzut maşina care s-a ciocnit frontal cu capul tractor al tirului. În urma impactului pe partea carosabila s-a scurs combustibil, motiv pentru care pompierii de la Adjud au intervenit pentru curăţarea drumului.