A improvizat un cârlig. Eroul necunoscut care a salvat copilul din fântâna de la Balta Sărată

A improvizat un cârlig. Eroul necunoscut care a salvat copilul din fântâna de la Balta Sărată

Fără a minimiza meritele pompierilor, care au făcut eforturi deosebite pentru a salva viaţa băieţelului de un an şi opt luni, cel căruia i se datorează viaţa micuţului căzut într-un puţ, din judeţul Teleorman, este un simplu fântânar, Auraş Ofi ţă. Evenimentul zilei l-a găsit, cu ajutorul colegilor de la Informaţia de Teleorman, pe omul care a făcut „dispozitivul minune”

După aproape zece ore în care au fost mobilizate importante forţe ale Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă (IGSU), pompierii au apelat la o metodă rudimentară prin care au reuşit să scoată la suprafaţă trupul îngheţat al copilului de nici doi ani, căzut întro fântână din localitatea Balta Sărată, judeţul Teleorman. Cu ajutorul colegilor de la Informaţia de Teleorman, Evenimentul zilei a aflat, însă, că cel care a „fabricat” dispozitivul cu ajutorul căruia militarii ISU au reuşit să îl salveze pe băieţel este Auraş Ofiţă, un simplu fântânar, din comuna Buşca, judeţul Olt. Omul de 40 de ani a povestit că unchiul copilului l-a sunat l-a scurt timp după ce micuţul a căzut în puţ, a venit, a sudat două cârlige, le-a explicat pompierilor care sunt variantele prin care poate fi scos trupul din puţ, dar a fost ignorat. Până seara, atunci când, neavând încotro, pompierii au decis să folosească metoda lui.

„Nu m-au băgat în seamă”

Marţi seara, oficialii pompierilor au anunţat salvarea băiatului din fântână, cu o idee atribuită adjunctului şefului IGSU. Vestea a stârnit rumoare printre sătenii din Balta Sărată. Oamenii au spus că „invenţia”, o banală bară de fier la capătul căreia s-a sudat un cârlig, aparţine lui Auraş Ofiţă. „În jurul orei 11-12, am fost sunat de către unchiul copilului căzut în fântână. În câteva minute, am ajuns în Balta Sărată, iar după ce am văzut cum stau lucrurile, le-am spus pompierilor că singura soluţie este să improvizăm o bară metalică cu un cârlig. Nici nu m-au băgat în seamă, chiar m-au dat la o parte. Mi-au spus că dacă Arafat nu cunoaşte… invenţia, nu poate să o folosească”, a declarat Auraş Ofiţă.

Ne puteți urmări și pe Google News

FOTO: Aurel Of ță, împreună cu tatăl său FOTO: INFORMAȚI DE TELEORMAN

Omul, chiar dacă a fost refuzat, a mers în sat, la un om pe care-l cunoştea şi a luat două bare de fier. „Le-am sudat. Şi acum mă dor ochii de la sudură, nu am închis un ochi toată noaptea. Dacă mă lăsau, găseam şi alte soluţii”, a declarat Aurel Ofiţă. Acesta este convins că operaţiunea de salvare ar fi durat maximum patru-cinci ore dacă era lăsat să-şi facă meseria, alături de fraţii săi, dar şi de tatăl său, fântânar de peste 50 de ani.

Echipament neomologat

Pompierii de la ISU Bucureşti Ilfov, chemaţi în sprijinul colegilor de la Teleorman, au recunoscut, pentru EVZ, că au folosit dispozitivul improvizat de localnic pentru a salva viaţa băiatului. Ei susţin că, în ciuda faptului că au un echipament pentru salvarea persoanelor încarcerate în spaţii înguste, acesta nu poate fi folosit pentru că nu este omologat. Este vorba despre o invenţie a inginerului Ioan Bădărău. Cu ajutorul unei sonde se filmează victima, apoi aparatul coboară în puţ, e acţionat, printr-un cablu, un segment al tijei care formează un mic scăunel. Echipamentul poate fi folosit până la adâncimi de 100 de metri şi poate susţine o greutate de până la 100 de kilograme.