Editura Evenimentul si Capital

1 IANUARIE 2015: IATĂ TOATE modificările care apar în viața românilor. VEZI cum se modifică: SALARIILE, PREȚURILE, TAXELE

Autor: | | 0 Comentarii | 2615 Vizualizari

O serie de modificări intră în vigoare la începutul anului viitor, legate de salariul minim, nivelul accizelor sau de creșterea salariilor bugetarilor.

Mai întâi, trebuie ținut cont că ultima zi din acest an este data finală până la care facilităţile de transport pentru persoanele care beneficiază de acest drept, potrivit legii, se mai poate face pe baza tichetelor de călătorie gratuită sau a taloanelor speciale de călătorie. După 31 decembrie 2014, acestea se vor acorda pe baza cardului emis de Casa Naţională de Asigurări de Sănătate (CNAS), scrie Agerpres.

Tot până la 31 decembrie, utilizatorii de pe piaţa gazelor trebuie să negocieze cu furnizorii preţuri noi, înainte de eliminarea completă a preţurilor reglementate pentru consumatorii non-casnici, la începutul anului 2015.

Modificări de la 1 ianuarie

- Salariul minim pe economie se majorează la 975 lei, iar pensiile vor fi majorate cu 5%, potrivit ministrului Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice, Rovana Plumb.

- Preţul mediu de vânzare a energiei electrice la tarifele reglementate creşte cu 0,26%, potrivit Autorităţii Naţionale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

- Nivelul accizelor va fi exprimat în lei pe unitatea de măsură, utilizând nivelul în lei practicat în anul 2014, potrivit proiectului de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea şi completarea Legii nr. 571/2003 privind Codul fiscal.

- Piaţa gazelor se liberalizează pentru IMM-uri.

- Salariile angajaţilor din sistemul sanitar şi de asistenţă socială vor creşte cu 100 de lei brut, de la 1 ianuarie 2015, bugetul pentru plata integrală a drepturilor salariale pentru luna decembrie 2014 fiind asigurat, potrivit declaraţiilor preşedintelui Federaţiei Sanitas, Leonard Bărăscu.

- Operatorii economici vor putea beneficia de simplificarea birocraţiei prin extinderea aşa numitei contabilităţi simplificate până la o cifră de afaceri de 700.000 de euro, faţă de 35.000 de euro, valoarea prevăzută până la această dată.

- România aplică, de la această dată, un sistem de evaluare a performanţei funcţionarilor implicaţi în sistemul de gestionare a fondurilor europene.

- Societăţile de asigurări din România introduc standardele internaţionale de raportare financiară (IFRS), care devin obligatorii pentru toate societăţile de asigurări/reasigurări autorizate în România şi pentru cele care activează în baza dreptului de liberă stabilire. IFRS reprezintă un set de standarde contabile care vizează întocmirea şi prezentarea situaţiilor financiare într-un mod transparent, care să permită comparabilitatea informaţiilor la nivel internaţional.

- Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) nu mai permite companiilor de asigurare să modifice tarifele de primă pentru asigurările de răspundere civilă auto (RCA) mai devreme de 12 luni de la ultima schimbare notificată, precum şi acoperirea pierderilor pe RCA din alte forme de asigurare.

- Începând cu această dată, voucherele de vacanţă pot fi emise numai în sistem on-line de către Autoritatea Naţională pentru Turism, conform unei Ordonanţe de Guvern publicată în Monitorul Oficial din 5 august 2014, a informat Departamentul pentru Întreprinderi Mici şi Mijlocii, Mediul de Afaceri şi Turism (DIMMMAT).

Pagina 1 din 2



Stirile zilei

Alte articole din categoria: Economie

Alte articole din categorie

capital.ro
libertatea.ro
rtv.net
wowbiz.ro
b1.ro
cancan.ro
infoactual.ro
unica.ro
fanatik.ro
dcnews.ro
stiridiaspora.ro

LASA UN COMENTARIU

Caractere ramase: 1000

CITEŞTE ŞI

Articole salvate