Zuckerberg apără Facebook: „Companiile nu sunt malefice doar pentru că sunt mari”
- Ovidiu Drugă
- 30 iulie 2020, 03:00
Nu sunt momente prea bune pentru giganții internetului care au intrat în colimatorul politicienilor americani. Mark Zuckerberg e nevoit să facă apel la tot talentul său oratoric pentru a-și apăra compania. Iată ce scrie The Telegraph.
THE TELEGRAPH (Marea Britanie), 29 iulie 2020 - Fondatorul în vârstă de 36 de ani va adopta un ton sfidător în contextul depoziției pentru politicienii americani care investighează afirmațiile cu privire la un comportament anti-concurențial
Directorul executiv al Facebook, Mark Zuckerberg, se va poziționa împotriva acuzațiilor de comportament anti-concurențial miercuri, spunând politicienilor americani: „companiile nu sunt malefice doar pentru că sunt de mari dimensiuni”.
În depoziția pregătită, fondatorul în vârstă de 36 de ani va argumenta faptul că Facebook, al cărui audiență totală întrece numărul total de creștini și dublarea populației Chinei, ar putea „înceta să existe” dacă nu „concurează serios”.
El va sugera în continuare că dimensiunea Facebook reprezintă o armă esențială împotriva pandemiei de coronavirus și va menționa faptul că amenințarea competiției din China va crește, în cazul în care SUA își va trata companiile prea dur.
Depoziția lui Zuckerberg face parte dintr-o investigație de concurență a comisiei judiciare a Camerei Reprezentanților din SUA, care probabil îl vor critica pentru decizia controversată de achiziționare a WhatsApp și Facebook.
Printr-un apel video, el va apărea alături de directorii șefi ai Apple, Amazon și Google într-un context mult așteptat al celor „patru cavaleri”, care a fost descris de către autoritățile de reglementare drept „momentul Big Tobacco al industriei tehnologice”.
Zuckerberg va preciza: „Facebook este o companie de succes acum, dar am ajuns acolo pe drumul american: am început cu nimic și am oferit produse mai bune pe care oamenii le consideră valoroase.
„Știm că succesul nostru de viitor nu este garantat, mai ales într-o industrie tehnologică globală definită de inovații rapide... chiar și companiile tehnologice de top din industrie nu au câștig dacă nu rămân competitive.
"După cum înțeleg din legile noastre, companiile nu sunt malefice doar pentru că sunt de mari dimensiuni. multe companii mari care nu concurează încetează să existe."
Deși Zuckerberg va pretinde că va face față „concurenței semnificative” pentru banii din publicitate, oficialii britanici au descoperit că acesta controlează mai mult de 50% din piața pentru reclame pasive sau „afișate”, din Marea Britanie.
De asemenea, el va îndemna Camera Reprezentanților să mențină economia digitală a Americii „deschisă”, comparând valorile Facebook pentru „democrație [și] exprimare liberă” cu „ideile foarte diferite” ale sectorului tehnologic puternic și în creștere din China.
Jeff Bezos, directorul executiv al Amazonului, trebuie să adopte o abordare similară cu Zuckerberg, spunând judecătorilor: „La fel cum lumea are nevoie de companii mici, are nevoie și de companii mari”.
Fondatorul miliardar, care a început faimosul Amazon în garajul său din Seattle, va spune comitetului povestea copilăriei sale, atunci când a fost crescut de către o mamă adolescentă și un imigrant cubanez.
Este de așteptat să sublinieze drumul cu obstacole al Amazon, acum o companie de 1,5 trilioane de dolari (1,2 trilioane de lire sterline), pe care a trebuit să-l parcurgă pentru a crește până la dimensiunile sale actuale și să vorbească despre concurența dură cu care se confruntă giganții din retail-ul american, inclusiv Walmart și Target, precum și startup-uri precum Shopify și Instacart.
"Încrederea pe care clienții ne-au dăruit-o în fiecare zi a permis Amazon să creeze mai multe locuri de muncă în Statele Unite în ultimul deceniu decât orice altă companie - sute de mii de locuri de muncă din 42 de state", va preciza el", scrie The Telegraph.